Capitală, îndemn la hramul Bisericii Sf. Stelian: Chemați familia în jurul mesei și vorbiți despre Evanghelie

Credincioșii prezenți sâmbătă la hramul Bisericii „Sfântul Stelian” – Lucaci din centrul Capitalei au fost îndemnați să nu revină la treburile casnice imediat după Sfânta Liturghie, ci să aprofundeze textele ascultate.

„Chemați familia întreagă în jurul mesei și discutați despre ceea ce s-a citit la Evanghelia zilei”, a recomandat în predica sa Părintele Profesor Constantin Pătuleanu.

Profesorul Facultății de teologie ortodoxă din București a amintit cuvintele Mântuitorului „Cercetaţi Scripturile, că în ele aveţi viaţă veşnică!” și a spus că Hristos este „viața și lumina lumii și pe El trebuie să-L căutăm și să-L aducem în inimi”.

„Asta au făcut părinți isihaști rugători”, a spus preotul trecând la următorul îndemn, acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat prin rugăciunea autentică.

Biserica Lucaci deține de aproape trei secole un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, cinstit ca ocrotitor al copiilor, al familiilor și vindecător al celor bolnavi.

La slujba de sâmbătă au participat foarte mulți copii și tineri, credincioși atât din București, cât și din împrejurimi veniți să cinstească moaștele Sfântului Stelian, a relatat pentru Trinitas TV preotul paroh Andrei Mihai Zaieț.

Foto credit: Pr. Ioan Dobrescu

Comentarii Facebook


Știri recente