Capitală: Elevii Liceului „Anastasia Popescu” au învățat despre victimele comunismului de la Ana Blandiana și alți academicieni

Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au participat săptămâna trecută la o conferință organizată la Biblioteca Academiei Române cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

Au vorbit Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului, acad. Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, prof. Dennis Deletant de la University College London, dr. Armand Goșu de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Leonard Câmpeanu, președintele filialei bucureștene a Asociației Foștilor Deținuți Politici (AFDPR).

Nicolae Noica a evocat modul în care s-a concretizat inițiativa scriitorilor Ana Blandiana și Romulus Rusan de a construi Memorialul de la Sighet.

Elevii au vizitat expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței“, găzduită de sala „Theodor Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române în perioada 20-28 aprilie 2023.

„A fost o întâlnire caldă, luminătoare și plăcută, în care istoria a fost trăită în parcursul ei, de la gând la realitate. Mulțumim, Ana Blandiana!” au transmis reprezentanții liceului bucureștean. „Ați făcut nu atât totul, cât imposibilul!”

Foto credit: Robert Sandu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente