Campionii Bucuriei Sociale în Protoieria Curtea de Argeș

Miercuri, 13 august 2014, la sediul Protoieriei Curtea de Argeș, cele 14 parohii (Ciofrângeni, Piatra, Burluși, Duculești, Tigveni, Bârsești-Vlădești, Bârsești de Sus, Lacurile, Poenari, Ioanicești, Ceaurești, Blaj, Momaia, Bălilești) ce alcătuiesc Cercul pastoral nr. 5 au desfășurat o nouă etapă a proiectului social-filantropic, de întrajutorare a celor săraci și aflați în nevoi, „Campionii Bucuriei Sociale„. De ajutoarele oferite au beneficiat familii sărace din parohiile participante, familii aflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții bisericești din Eparhia Argeșului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

Comentarii Facebook


Știri recente