Campanie filantropică pentru copii defavorizaţi, în Protopopiatul Gherla

Asociaţia Filantropia Ortodoxă, filiala Gherla, împreună cu Protopopiatul Gherla au lansat în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2015, pentru al treilea an consecutiv, campania filantropică Sărbători binecuvântate pentru 100 de copii săraci, informează Radio Renaşterea.

În acest interval, persoanele care doresc să le fie alături celor aflați în nevoie, sunt invitate să se alăture campaniei, pentru a face fericit de Crăciun, un copilaș sărman. Fondurile, dar și pachetele care vor conține produse alimentare, produse de igienă, rechizite şcolare, jucării, hăinuţe şi încălţăminte nouă vor putea fi aduse la sediul Protopopiatului Gherla, pe str. Bobâlna, nr. 53.

„Vă așteptăm cu mare drag să vă alăturați campaniei noastre și să vă transformați în Moș Crăciun pentru un copil care vă va mulțumi chiar dacă nu vă cunoaște. Doar împreună putem să-l ajutăm, şi astfel să devenim izvoare de bucurie pentru aceste tinere vlăstare”, a spus Asistentul social al Protopopiatului Gherla, Elena Gheberta.

Darurile vor fi distribuite, în prag de Sărbători, de tinerii voluntari ai Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Gherla, la domiciliul fiecărui copil care se află în evidența biroului de asistenţă socială.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente