Campania „Sănătate pentru sateˮ a ajuns în județul Buzău

Campania „Sănătate pentru sate” desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale a ajuns pentru prima dată în judeţul Buzău.

Un număr de 150 de persoane din localitatea Pogoanele au fost consultate gratuit sâmbăta trecută de medici specialiști în diferite specializări precum: diabet zaharat, pediatrie, oncologie, oftalmologie, cardiologie, gastroenterologie, dermatologie, psihiatrie și ginecologie.

Voluntarii au integrat şi de această dată, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, campania de „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”. În acest sens, mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolaou.

Pe lângă aceste consultații, pacienții au beneficiat şi de investigații EKG, ecografie abdominală și cardiacă. În urma consultațiilor, medicii au depistat pacienți cu patologii severe, printre care și bolnavi de cancer.

Dr. Amalia Anghel, medic dermatolog, a subliniat că sâmbătă a întâlnit „mai mult patologia vârstnicului și o singură tumoră cutanată”.

„Însă, pacienții sunt supra expuși la soare pentru că muncesc afară și, mai tot timpul, ei sunt în contact cu soarele și bineînțeles, nu se protejează și nu sunt informați asupra riscurilor. De aceea,  este foarte important, mai ales în meseria noastră, ca noi să venim către dânșii și să-i informăm despre ceea ce înseamnă prevenția, pentru că sunt frecvente cancerele de piele”.

„Este util ca această campanie să continue cu o frecvență care să asigure accesul în cât mai multe zone, iar pacienții să fie mai departe diagnosticați și tratați corect. De cealaltă parte noi trebuie să înțelegem că pacienții trebuie să fie informați și astfel, să începem să participăm și noi la mecanismele de prevenție de la nivel național”.

Dănuț-Viorel Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a precizat că „la investigațiile medicale au venit mulți bătrâni, care prezentau afecțiuni cardiace, gastroenterologice, oncologice, dermatologice, oftalmologice, dar și afecțiuni din sfera patologiei diabetice”.

„Mulți dintre aceștia nu mai ajunseseră la medicul specialist de foarte mult timp. Aparatura imagistică ultramodernă cum ar fi ecograful abdominal și ecocardiograful alături de aparatul EKG, i-a ajutat pe medici să descopere mult mai ușor problemele de sănătate cu care se confruntă localnicii prezenți la investigații”.

Printre cei care au susținut această inițiativă s-au numărat preoții celor trei parohii ale localității Pogoanele și conducerea școlii din localitate.

Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.

Până în prezent, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”, au fost organizate 100 de acțiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău. De această campanie au beneficiat până în prezent peste 13.000 de persoane.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Naţionale

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente