Campania de Prevenție și Educație pentru Sănătate | Prima activitate din București a avut loc la Centrul „Sfânta Sofia”

La Centrul de zi Sfânta Muceniță Sofia din București a avut loc astăzi a pasiprezecea ediție a Campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate.

Ediția din 25 februarie 2017 reprezintă prima activitate a acestui proiect care se desfășoară în Capitală. Anterior, au mai fost acțiuni în județele Ilfov și Prahova, a transmis Dan Prună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Patru medici cu specializările stomatologie, diabet și nutriție, recuperare medicală, psihologie și igienă generală au oferit consiliere și sfaturi unui număr de cincizeci de copii. Au participat alături de părinții lor, copii înscriși la Centrele Sfânta Sofia și Justinian Patriarhul din București.

Micii participanți au primit la final produse de igienă și materiale educative.

Conducerea Centrului Sfânta Sofia a apreciat această inițiativă și a transmis mulțumiri voluntarilor și organizatorilor.

Biserica se ocupă atât de sănătatea sufletească cât și de cea trupească prin acești medici minunați care își dedică timpul lor liber oamenilor care nu au un acces facil la serviciile de sănătate, a spus Laura Irimia, coordonatorul centrului de zi.

Medicii voluntari s-au declarat uimiți de interesul copiilor pentru această activitate.

Am fost impresionată de receptivitatea și de dorința de a învăța a copiilor, de inteligența lor emoțională. Sunt onorată să particip la această campanie menită să prevină și să educe copii și ținerii, a mărturisit psihoterapeutul Cristina Enescu.

Din august 2015 până în prezent au beneficiat de această campanie peste 2300 de copii.

Comentarii Facebook


Știri recente