Campania „De ce?”: Voluntarii ProVita din Episcopia Hușilor au participat la o sesiune informală referitoare la proiect

Voluntarii departamentului „ProVita” al Episcopiei Hușilor au participat miercuri la o sesiune informală despre campaniile pro-viață, organizate la nivelul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, informează Centrul eparhial.

Delegat din partea Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a fost Nicoleta Topliceanu, coordonatorul Campaniei „De ce?”.

Prin intermediul materialelor informative puse la dispoziție, voluntarii au aflat detalii privind dezvoltarea fizică și spirituală a adolescenților.

Campania „De Ce?” va fi implementată în curând în liceele din județul Vaslui și în parohii.

În acest sens, Episcopia Hușilor a încheiat un acord de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean pentru campaniile de informare din școli, potrivit consilierului pentru activități cu tineretul al eparhiei.

Proiectul, derulat din 2013 de Arhiepiscopia Iașilor, are ca scop conștientizarea tinerilor cu privire la comportamentele de risc ce apar la vârsta adolescenței.

Vezi și Campania „De ce?”, dedicată adolescenților, va fi implementată în curând la Roman și Bacău

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente