Călugări de la trei mănăstiri din Suceava au donat sânge

Mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei și Sucevița au organizat marți o acțiune de donare de sânge la care au participat 38 de monahi.

Donarea de sânge a avut loc la Mănăstirea Putna și a fost realizată cu ajutorul Centrului de transfuzii sanguine Suceava care a trimis o echipă de medici și asistenți la așezământul monahal.

„Această frumoasă cooperare între cele trei mănăstiri ale eparhiei noastre, care întâi de toate se realizează în plan spiritual prin participarea la viața liturgică a Bisericii, iată că acum este întărită și mai mult prin împreună-lucrarea în domeniul concret al slujirii aproapelui, prin donarea de sânge”, a menționat pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna, ieromonahul Sebastian Mircea, medic de familie.

Activitatea a fost necesară deoarece în perioada verii numărul donatorilor de sânge scade din cauza concediilor, însă nevoia de sânge în spitalele din țară rămâne ridicată.

Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”. Prin campaniile organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română a devenit instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge.

Foto credit: Facebook / Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente