Calendar ortodox – 27 februarie
Sf. Cuv. Procopie Mărturisitorul
Originar din Decapole, localitate în apropierea Mării Galileii, Sfântul Cuvios Procopie († 750) a fost atras de tânăr spre viaţa ascetică şi s-a călugărit.
Când s-a declanşat criza iconoclastă, din timpul împăratului Leon Isaurul (717-740), Sfântul Cuvios Procopie a susţinut şi a predicat cultul sfintelor icoane, fiind supus la chinuri multe şi grele.
După moartea împăratului, Sfântul Cuvios Procopie a fost eliberat din închisoare, întorcând-se la mănăstirea sa şi la ostenelile lui obişnuite.
Troparul glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sf. Cuv. Talaleu Mărturisitorul
Era originar din Cilicia (sec. V). A intrat din tinereţe în mănăstirea Sfântul Sava din Palestina. După un timp de stat în mănăstirea Sf. Sava Talaleu s-a dus lângă cetatea Gavalia din Siria, unde a trăit într-o colibă biruind prin rugăciuni şi postiri toate ispitele diavoleşti.
Cuviosul Talaleu a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul săvârşirii minunilor. El tămăduia toate bolile şi neputinţele, nu numai la oameni, ci şi la animale.
Pentru aceasta, mulţi locuitori din satele din jurul Gavaliei veneau la el pentru tămăduiri trupeşti şi sufleteşti şi mulţi închinători de idoli s-au întors la Hristos Dumnezeu.
Cu ajutorul locuitorilor, cuviosul a stricat capiştea idolească din hotarele cetăţii Gavaliei şi a zidit în locul ei o Biserică în cinstea Tuturor Sfinţilor Mucenici, dând slavă lui Dumnezeu.