Calendar Ortodox, 24 martie
Înainteprăznuirea Bunei Vestiri
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.
Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”.
Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.
Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri.
Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului
Tropar
Glasul 4
Astăzi începutul bucuriei a toată lumea îndeamnă a lăuda Înainteprăznuirea, că iată, Arhanghelul Gavriil vine, aducând Fecioarei Buna Vestire şi către dânsa strigă: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Sfântul Artemon, Episcopul Seleuciei din Pisidia
Artemon (Asia Mică; sec. I) a fost unul din cei şaptezeci de apostoli şi ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel.
Mergînd în cetatea Pisidiei Sfântul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfântul Apostol Pavel, aflându-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător poporului, hirotonindu-l întâiul episcop în Seleucia Pisidiei.
Iar el, îndreptând bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecându-le, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți.
Tot în această zi, Mineiul îi mai pomenește pe următorii:
- Sf. Sfinţitul Mucenic Artemon, Preotul Laodiceei;
- Sf. Cuv. Zaharia, cu pace s-a săvârşit;
- Sf. opt Mucenici din Cezareea Palestinei, care de sabie s-au săvârşit;
- Sf. Cuv. Martin Tebeul, care cu pace s-a săvârşit;
- Sf. Sfinţit Mucenic Partenie, Patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit în anul 1657 și prin sugrumare s-a săvârşit.