†) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

Calendar Ortodox 17 ianuarie

Cuviosul Antonie cel Mare

Era egiptean de neam, din satul Coma, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii şi de la bunicii săi credinţa în Hristos, şi a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), ajungând până în vremea binecredinciosului împărat Constantin (306-337) şi a fiilor lui.

Văzând el viaţa cea pătimaşă a tinerilor care învăţau carte în vremea lui, n-a voit a merge la şcoli, ci ştia numai limba lui, fiind foarte isteţ şi priceput la minte. Dar părinţii lui, care erau oameni cu stare, se îngrijeau cu multă luare-aminte de creşterea fiului şi a fiicei lor, potrivit înţelepciunii creştineşti.

Când avea douăzeci de ani, părinţii lui s-au mutat la cele veşnice, lăsându-l moştenitor al unor averi mari. Dar, intrând el odată în biserică, a auzit din Evanghelie cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). A fost ca şi când numai pentru el s-a făcut citirea aceasta şi, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât cele de trebuinţă.

A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început se povăţuia după viaţa pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toţi, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-şi chilia şi el tot lângă sat, întărindu-se în viaţa de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Şi aşa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor celor ce bine vieţuiau. Şi era iubit de toţi din sat.

Dar, fiind tânăr, Antonie a început lupta cu trupul său şi a aprins vrăjmaşul întru el ispita dulceţilor desfrânării. Şi arătând el atunci şi mai multă sârguinţă, s-a mutat mai departe, locuind în nişte morminte dintr-un cimitir păgânesc.

Şi a adus vrăjmaşul asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, aducându-l aproape de deznădăjduire. Şi abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Domnul raze de uşurare. „Unde erai, Doamne, când mă luptam?” a întrebat Antonie. „Eram lângă tine şi te ajutam”, i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se a simţit întărire. Atunci era ca de 35 de ani.

Deci, simţind el nevoie de linişte şi de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetăţuie părăsită, în care închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de două ori pe an. Şi a vieţuit aşa, în rugăciune şi pustnicie, douăzeci de ani. Şi a ieşit Cuviosul Antonie de acolo învăţat de Dumnezeu. Şi a început a veni lumea la el.

Şi s-a umplut pustia de colibe de monahi. Iar el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi, şi din singura lui iscusinţă. Şi le zicea: „Nimic din lume să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preţ veşnic: că puţin dai şi însutit primeşti. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca şi cum am pieri, ci să îndrăznim şi să ne bucurăm ca nişte mântuiţi, că Dumnezeu este împreună cu noi”. Şi altele asemenea.

Venind vremea prigoanelor lui Maximian, a coborât de mai multe ori şi fericitul Antonie, cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a mărturisi şi ei credinţa şi a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Dar Dumnezeu a rânduit ca el să fie cruţat, Sfântul Împărat Constantin dăruind pace creştinilor. Şi stând el în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el.

Deci, văzându-se el risipit peste măsură de mulţimea de oameni, de bolnavi şi de monahi, s-a mutat în şi mai adâncă singurătate, într-un munte înalt. Şi i se arătau lui descoperiri, cu darul lui Hristos. Iar din când în când cobora la muntele cel de jos şi se întâlnea cu monahii şi cu oamenii din lume, care-l căutau. Şi mulţi se lepădau de lume şi se făceau călugări.

Deci, a ajuns vestea despre el la împărăţie şi Constantin cel Mare şi feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate şi de cei săraci. Şi, la cererea Sfântului Arhiepiscop Atanasie, a coborât în cetatea Alexandriei, întărind credinţa ortodoxă împotriva ereziei ariene, şi tuturor le spunea: „Păziţi predania Părinţilor şi credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”.

Înainte de moartea sa, Sfântul a rânduit să se dea haina sa Sfântului Atanasie din Alexandria şi cojocul său fericitului episcop Serapion, iar mormântul său nimeni să nu-l ştie.

Deci, trăind el 105 ani, s-a mutat către Domnul. Iar Viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoştea pe Sfântul Antonie de aproape. Şi a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea ca începătorul şi dascălul cel adevărat al vieţii pustniceşti.

Glasul 4

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemă­­­­nân­du-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând, Pă­rin­te Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugă­ciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dum­ne­zeu să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria

Sfântul Antonie s-a născut în sânul unei familii evlavioase și înstărite din Veria, în Macedonia. Nu se cunoaște însă data nașterii sale[1]. Arzând de dragoste pentru viața ascetică, sfântul s-a lepădat din tinerețe de plăcerile cele deșarte și de mângâierile acestei lumi pentru a deveni monah la Mănăstirea Pieria, care era pe atunci în plină înflorire[2].

În scurtă vreme a devenit pentru frați o pildă în toate virtuțile călugărești și cum dorea să ducă viață pustnicească, a primit de la starețul său binecuvântarea de a se retrage într-o peșteră ascunsă, aflată în apropierea râului Aliakmon. A viețuit acolo timp de cincizeci de ani, hrănindu-se doar cu ierburile ce creșteau prin împrejurimi, neștiut de nimeni, doar de un preot care venea din când în când pentru a-l împărtăși cu Sfintele Taine.

Asemenea ilustrului său omonim, Antonie cel Mare, Sfântul Cuvios Antonie cel Nou a suportat ani de-a rândul asalturile repetate ale dracilor, care i se arătau sub înfățișările cele mai cumplite sau îi dădeau impresia că fluviul avea să se umfle și să inunde peștera, pentru a-l face să-și întrerupă rugăciunea sa de toată vremea și să-și părăsească chilia. Sfântul însă s-a nevoit astfel până la vârsta de nouăzeci de ani și și-a dat duhul lui Dumnezeu în peștera sa.

La ceva vreme după aceea, unor vânători care treceau pe acolo prin apropiere le-a fost atrasă atenția de lătratul câinilor lor. Au ridicat ochii spre locul unde se afla peștera ascunsă de frunziș și au văzut o mână care le făcea semn. S-au apropiat în grabă, au eliberat intrarea și au descoperit înăuntru trupul nestricat al sfântului pustnic.

Vânătorii au adus acestea la cunoștința episcopului Vereii care s-a dus în grabă în acele locuri, însoțit de mulțime mare, pentru a-l cinsti pe sfânt. Însă locuitorii din Pieria și cei din Veria au intrat într-o dispută pentru a ști cine avea să aibă cinstea de a păstra cinstitele moaște. Pentru a-i separa, ierarhul a pus să fie așezat trupul Sfântului Antonie într-o căruță trasă de doi boi, ca odinioară chivotul Legământului (I Regi 6), lăsându-l să meargă unde avea să-l ducă Pronia Dumnezeiască. Fără vreo ezitare, carul s-a îndreptat spre Veria și s-a oprit în fața casei părintești a Sfântului Antonie unde a fost ridicată mai apoi o mare biserică în cinstea sa.

(Ieromonahul Macarie de la Simonos PetraSinaxarul. Viețile sfinților, Volumul V, Editura Sfântul Ioan Casian, București, 2015, pp. 222-224)

[1] Unele descoperiri arheologice recente tind să arate că Sfântul Antonie cel Tânăr ar fi trăit înainte de veacul al XII-lea, iar nu între veacurile XIV și XV, cum se credea.

[2] Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător era cel mai important așezământ din gruparea de mănăstiri, numită mai apoi schitul Veria, ce s-a remarcat mai cu seamă prin Sfântul Grigorie Palama (14 noiembrie), Sfântul Atanasie de la Meteore (20 aprilie), Sfântul Nicanor (7 august) și Sfântul Dionisie din Olimp (24 ianuarie).

Comentarii Facebook


Știri recente