Bucurii și împliniri pentru tinerii voluntari din Caransebeș

Duminică, 17 noiembrie, membrii Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, împreună cu Rada Petrișor, coordonatorul acestuia, au avut bucuria de a se afla la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Poiana Mărului. La orele dimineții tinerii voluntari au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica așezământului monahal. După oficierea sfintei slujbe, echipa de voluntariat a împărțit, bătrânilor singuri și neajutorați alimente de bază: făină, zahăr, ulei, precum și macaroane și cozonaci. Fiind în prag de iarnă voluntarii au oferit bătrânilor, pe lângă hrană, haine și încălțăminte.

Elevii voluntari s-au întors, după această experiență, cu liniștea oferită de sfintele slujbe, cu bucuria învățăturilor primite de la părintele duhovnic, Casian Rușeț și a maicilor acestui așezământ, dar și cu acea satisfacție și împlinire sufletească, pe care o au de fiecare dată când își ajută aproapele.

Echipa de voluntariat va continua aceste acțiuni de a ajuta copiii și bătrânii cu probleme și în alte localități din Eparhia Caransebeșului, după cum ne-au transmis Prof. Rada Petrișor și Canea Pavel

Comentarii Facebook


Știri recente