Bucurii duhovnicești pentru credincioșii mehedințeni

Credincioșii din parohia mehedințeană Cracu Muntelui s-au împărtășit, la sfârșitul acestei săptămâni, de alese bucurii duhovnicești. În mijlocul comunității s-a aflat sâmbătă, 23 august, ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu.

Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica satului, rugându-se alături de soborul de preoți și de cele câteva zeci de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date în stil bizantin de psalții Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

După Sfânta Liturghie, părintele Grigore Popescu, cel care a păstorit vreme de 46 de ani credincioșii frumoasei parohii montane mehedințene, pensionat recent, le-a mulțumit fiilor duhovnicești pentru bucuriile sufletești de care s-a învrednicit alături de ei.

Pentru activitatea rodnică desfășurată în ogorul Domnului, părintele Popescu a fost ridicat la rangul bisericesc de iconom stavrofor, primind de la ierarhul locului însemnele acestei demnități preoțești: cruce pectorală, brâu roșu și bederniță.

După acest moment, Preasfinția Sa a instalat ca paroh în biserica cu hramul „Sfântul Pantelimon” pe preotul Ionuț Ploscaru, care aproape trei ani a slujit la mănăstirea „Sf. Voievozi” din orașul Baia de Aramă. Acesta a ocupat postul rămas vacant în urma pensionării părintelui Grigore Popescu, tatăl renumitului profesor de la Universitatea de Teologie din Craiova, Pr. Sergiu Popescu. Părintelui Ionuț Ploscaru i-au fost încredințate Sf. Evanghelie, Sf. Cruce și cheia bisericii, ca simbol al păstoririi sale legitime și depline.

Actul de instalare a fost citit înaintea celor prezenți de către protoiereul Protoieriei Baia de Arama, pr. Vasile Ganțu. Alături de noul paroh de la Cracu Muntelui s-a aflat obștea mănăstirii „Sf. Voievozi”, familia și frații întru slujire.

Tot sâmbătă a avut loc un alt eveniment important pentru familia părintelui Ionuț Ploscaru, creștinarea fiicei lor. Ceremonia baptismală a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, având alături un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente