Bucurii de Florii în cartierul reșițean Govândari

În biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul reșițean Govândari, la praznicul Floriilor a avut loc o manifestare culturală a copiilor implicați în proiectul național „Hristos împărtășit copiilor”. Aceștia au prezentat un mini-concert de cântece închinate Patimilor Domnului, dar și Maicii Sale.

După cum informează site-ul episcopiacaransebesului.ro, a doua parte a manifestării, a constat în premierea elevilor ce au câștigat Olimpiada de Religie, în etapa pe școală și cea națională. În biserică au fost prezenți elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 din Reșița, însoțiți de prof. Diana Ortensia Rațiu și Ilie Bădescu, cei ce i-au pregătit pentru olimpiadă. O mențiune deosebită se cuvine elevei Dimcea Karina, din clasa a șaptea – nota 9,40 -, care a primit un premiu special la faza națională a olimpiadei, concurs desfășurat la Cluj în martie 2013.

„Pentru că activitatea cu copiii reprezintă o latură importantă a vieții noastre religioase și pentru că avem copii buni, încercăm să facem o sărbătoare din orice manifestare religioasă, culturală și didactică desfășurată de ei. Într-o biserică arhiplină, copiii pregătiți de pr. Romulus Șandru au cântat cu deosebită smerenie și cu multă bucurie, înălțând slavă lui Dumnezeu, iar cei prezenți i-au apreciat cu aplauze. Cinste tuturor elevilor implicați în viața bisericii străbune! Cinste profesorilor lor!”, a mărturisit pr. protopop Petru Berbentia.

Diplomele au fost împărțite de pr. Petru Berbentia, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul reșițean Govândari, care a dăruit olimpicilor câte o mapă personalizată a parohiei, cărți de poezie, iconițe, materiale promoționale ale bisericii, precum și vederi, pliante și felicitări de Sfintele Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei este confirmarea credinței apostolice a poporului român (Text integral)

Predica Preafericitului Părinte Daniel la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, 30.11.2023. Text revizuit de autor: Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi…