Bucuria darului la Spitalul de Pediatrie din Pitești

În ziua de pomenire a Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului s-a aflat în mijlocul pruncilor, internați la Secția de Recuperare a Spitalului de Pediatrie din municipiul Pitești. Au fost vizitate saloanele, în care copiii își găsesc alinarea trupească, și au primit cuvânt de binecuvântare și întărire din partea Ierarhului.

Prin implicarea Sectoarelor Economic și Construcții Bisericești, coordonate de părintele consilier Caliopie Ichim, au fost oferite fructe și dulciuri, dar și 5 televizoare, pentru ca toți cei internați să treacă mai ușor peste perioada de recuperare, precum și cărți de rugăciuni, potrivit eparhiaargesului.ro.

Personalul medical care se îngrijește de această secție, a primit calendare și iconițe, iar doamna doctor Toader Dana Ileana – director medical al Spitalului de Pediatrie a mulțumit Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru darurile oferite copiilor, care se recuperează în această instituție medicală.

Acțiunea face parte din proiectul Bucuria Darului, implementat de Sectorul Social-Filantropic și de Misiune.

Comentarii Facebook


Știri recente