Trăim într-o lume în care simptomele secularismului, individualismul, egoismul și indiferența tind să devină ceva obișnuit pentru omul contemporan. O plimbare obișnuită prin aglomerația din marile centre urbane îți descoperă multe chipuri însingurate, frământate și aproape deloc interesate de ceea ce se întâmplă în jur. Din această perspectivă societatea contemporană trăiește un paradox. Deși trăim într-o eră a exploziei informaționale care oferă numeroase instrumente ce facilitează comunicarea între semeni, cu toate acestea tendința este de izolare și de creștere a indiferenței.
Această realitate pare firească într-o societate bazată pe o economie de tip concurențial, în care unul dintre principiile de bază este acela că trebuie să fii cel mai bun în domeniul tău fără să îți pese prea mult de ceilalți membri ai comunității căreia și tu îi aparții. În același timp, valorile autentice (adevărul, binele, dreptatea) care trebuie să reprezinte fundamentul solid al oricărei societăți, promovate în societate de Biserică de 2.000 de ani, tind să fie înlocuite cu falsele valori (goana după avere, plăcerea, libertinajul etc.). Singurele momente de efuziune sufletească pentru solidaritate în comunitate se manifestă în general la marile sărbători creștine și, eventual, cu prilejul unor campanii de ajutorare a semenilor în urma unor calamități naturale.
Uneori, astfel de atitudini se constată la acei credincioși care încearcă să-și justifice neparticiparea la Sfânta Liturghie sau, altfel spus, indiferența religioasă printr-o credință personală (bine cunoscutul refren „am eu credința mea”) manifestată sporadic.
În acest context, misiunea Bisericii în societate are un rol esențial, iar pastorația preotului în comunitatea parohială este determinantă. Biserica parohială trebuie să fie un centru de credință comunitară și spiritualitate autentică, de educație în spiritul valorilor autentice, de activitate social-filantropică permanentă, de coeziune între membrii comunității, de identificare și stimulare a copiilor și tinerilor cu diverse aptitudini (muzică, teatru, desen, pictură etc.), de prevenire și combatere a unor situații nedorite în nici o comunitate (destrămarea familiilor, abandonul școlar, alcoolismul, consumul de droguri, alte dependențe).
Suntem deja în perioada Triodului, iar peste două săptămâni intrăm în Postul Mare. În această călătorie spirituală de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii Domnului avem din nou șansa unei profunde introspecții personale. Suntem ajutați foarte mult în acest sens de programul liturgic duhovnicesc și de tema propusă spre meditație în fiecare săptămână din Sfântul și Marele Post. Participarea constantă la Sfânta Liturghie și alte sfinte slujbe, Spovedania și Împărtășania mai deasă în timpul postului, rugăciunea, meditația, lecturile ziditoare de suflet, toate integrate într-un program de folos comunității parohiale, au darul de a contribui la (re)descoperirea bucuriei credinței, ca stare autentică a relației cu Dumnezeu și semenii și ca remediu al individualismului și indiferenței.
(Editorial realizat Pr. Constantin Stoica și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 3 martie 2013 )
