Astăzi facem popas în miniaturalul lăcaș de lemn închinat Sfântului Ierarh Nicolae din satul Dămileni – Botoșani. Aici, în bisericuța joasă, între bârnele îmbătrânite de-atâta amar de vreme, s-au păstrat ultimele frânturi din istoria acestei așezări.
Și azi, ca și odinioară, Dămilenii nu-s decât o mână de case împrăștiate pe sub pomi roditori, la capătul unor grădini lungi sau pe sub poalele unor coaste de deal. Un sat mic, în care ca să ajungi trebuie să străbați de-a lungul comuna Cristinești, aflată nu departe de târgul Dorohoiului. Cândva moșie boierească, azi un cătun ceva mai răsărit, Dămilenii s-au supus transformărilor timpului, dar și-au păstrat în picioare cartea de identitate: bisericuța de lemn.
Așezată în mijlocul unei curți largi, la umbra binefăcătoare a unui pâlc de tei la fel de bătrâni, aceasta seamănă cu o mamă răbdătoare ce își așteaptă fiii să-i treacă pragul… duminică de duminică. În față, sub privirile-i ocrotitoare, o întindere de cruci marchează lumea celor plecați să se odihnească în veșnicie.
Dincolo de poarta bisericii, lumea satului s-a supus timpului, plătind tribut schimbărilor de tot felul. Veacurile s-au scurs, oamenii s-au petrecut, rând pe rând, din lumea aceasta, alte generații le-au succedat, primăveri și ierni s-au rostogolit de-a valma peste ogoarele dimprejur. Viața s-a rostuit în circuitul ei firesc. Numai bisericuța a rămas acolo, neclintită, sub teii bătrâni, cu statura joasă și cu ferestrele cât palma, ca niște spărturi prin care să ridici ochii spre Cer.
Scurt popas în istorie
Despre biserica de lemn din Dămileni se spune că ar fi una dintre cele mai vechi din zona Dorohoiului. Nu există însă documente certe care să ateste cu precizie anul construirii sale. Potrivit unei însemnări de la 1907, bisericuța de lemn cu hramul „Sf. Neculai” din Dămileni „a fost construită cam pe la anul 1700, în satul Storojineț din Bucovina, de către doamna Baronese Maria Cristea. Strămutată de la Storojineț la Dămileni cam pe la anul 1750, reconstituită din nou tot de doamna Baronese Maria Cristea, și de atunci până acum reparată de două ori de obștea satului Dămileni. Acum, pentru a treia oară, reparată din temelie și construit un turn pentru clopotniță. Toate reparațiile, atât înăuntru, cât și în afară, sunt făcute cu ajutorul proprietarilor Vasile Miclescu, Ioan Corbu și alți pioși creștini și al obștii satului.”
Această datare pare să fie totuși contrazisă de unele date publicate la începutul secolului XX. Astfel, în lucrarea sa „Note la Monografia bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoiu”, părintele Constantin Ciocoiu, protoiereu, pe atunci, al județului Dorohoi, consemna că această bisericuță ar fi fost ridicată la 1856, fiind adusă de la Storojineț – Bucovina, de proprietarul moșiei Cristea Dămileni, și așezată pe locul altei biserici de lemn ce ar fi existat cândva pe locul numit Siliște. „Tradiția satului spune, într-adevăr, că biserica a fost adusă din Storojineț – Bucovina, pe niște care trase de boi. Așa au povestit bătrânii. Însă, în privința anului exact în care a fost construită la Storojineț, nu există date certe”, explică pr. Dragoș Iftimescu, paroh la Cristinești și suplinitor, vreme îndelungată, la bisericuța din Dămileni.
Stilul arhitectural
Lăcașul este construit din bârne de stejar, încheiate până la bolți și așezate pe o temelie de piatră de râu. La exterior, așa cum se practica în veacurile XVIII-XIX, biserica a fost tăbănuită cu scândură, pentru o mai bună protecție a interiorului.
Inițial acoperișul a fost de șindrilă, dar în timp aceasta a fost înlocuită cu tablă zincată. La exterior pot fi admirate consolele pe care se sprijină acoperișul, sculptate cu măiestrie.
Interiorul, împărțit în altar, naos și pronaos, se remarcă prin simplitate și sobrietate. Accentele sunt puse de câteva elemente ale stilului arhitectural. Astfel, naosul este delimitat de pronaos printr-un perete despărțitor sugerat de o arcadă de lemn, ce se continuă, în partea de jos, cu un grilaj de lemn încheiat cu doi stâlpișori decorați cu motivul rozetei.
Un alt element distinctiv este faptul că la interior tencuiala este așezată pe un suport de stuf, un material natural cu rol izolator. „Stuful, des folosit odinioară în zona noastră, pare o materie primă fragilă și oarecum neactuală, dar are nebănuite calități. Iarna păstrează căldura, iar vara menține răcoare”, subliniază pr. Dragoș Iftimescu.
Bisericuța are un patrimoniu sărac. Din catapeteasma originală, de mușama, se păstrează doar bucăți, destul de deteriorate. Actuala catapeteasmă este de dată mai recentă. De asemenea, se păstrează un Sfânt Aer datat la 1804.
Reparații de-a lungul timpului
Conform consemnărilor părintelui Constantin Ciocoiu, în „Note la Monografia bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoiu”, bisericuța de lemn de la Dămileni a beneficiat de reparații generale în 1872 și în 1892. De asemenea, se pare că aceasta a mai suferit unele intervenții în 1907, când s-a construit și un turn clopotniță. Apoi, o altă serie de reparații au avut loc în anii ’70 ai secolului trecut, când s-a consolidat temelia, s-a înlocuit scândura de la exterior, precum și șindrila de pe acoperiș. „Lucrări de întreținere, din câte se vede, s-au făcut în permanență, însă așa, după puterile satului. Din păcate, un proces amplu de restaurare a bisericuței nu poate fi demarat doar cu sprijinul oamenilor din Dămileni, căci costurile ar fi imposibil de suportat”, explică părintele Tiberiu Gireadă, paroh la Dămileni din luna octombrie a acestui an.
Dămilenii, fostă moșie a Mănăstirii Dragomirna
Potrivit datelor istorice, în vechime satul Dămileni a fost moșie a Mănăstirii Dragomirna din Bucovina. Ulterior, acesta a trecut în proprietatea mai multor boieri. Partea de sus a satului, numită cândva Dămileni Cristea, i-a avut drept proprietari pe boierii din familia Cristea și apoi pe Ioan și Elena Corbu, iar partea de jos a satului – Dămileni – Miclescu, a aparținut familiei boierilor Vasile și Elena Miclescu și apoi boierului N. Catargiu.
Astăzi, satul este parte componentă a comunei Cristinești, județul Botoșani. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 9 decembrie 2013, semnar de Otilia B.)
