Biserica Vovidenia din Vicovu de Sus – Est, la ceas de sărbătoare

De 51 de ani, pe 21 noiembrie, la începutul postului slăvitului praznic al Nașterii Domnului, în orașul Vicovu de Sus este mare sărbătoare. Biserica Vovidenia – Est își serbează hramul, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Pe lângă slujbele obișnuite, există tradiția la biserica vicoveană ca programul liturgic dedicat hramului să conțină rugăciuni speciale pentru breasla cizmarilor, dar și a tuturor meșterilor.

Programul liturgic al hramului din acest an a debutat, după cum aflăm din Ziarul Lumina, la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Vicovu de Sus – Est miercuri, 20 noiembrie, cu slujba Acatistului și a Vecerniei unită cu Litia și a continuat în ziua marii sărbători a Vovideniei cu slujba Aghezmei mici, urmată de slujba Sfintei Liturghii și de Taina Sfântului Maslu. Sfintele slujbe au fost oficiate de pr. paroh Mircia Irina, alături de un sobor de preoți din parohiile învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Iustin Calancea de la parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rădăuți, care a vorbit despre însemnătatea persoanei Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, ca cea care L-a zămislit și născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Întrucât zona Vicovului este una misionară, confruntându-se cu fenomenul sectar, pr. Calancea a subliniat în predica sa și cât de importantă este venerarea Maicii Domnului, ea fiind cinstită de-a lungul timpului de Însuși Mântuitorul Hristos, de Sfinții Apostoli, precum și de toți Sfinții Părinți.

Ofrandă pentru munca și pentru demnitatea meseriașilor în fața lui Dumnezeu

De 20 de ani, conform tradiției inițiate în parohie de către preotul Mircia Irina, parohul Bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – Est, hramul acestui lăcaș de cult este și o zi reprezentativă pentru breasla cizmarilor din Vicovu de Sus. În acest an, la finalul slujbelor dedicate hramului oficiate în biserică, soborul slujitor și credincioșii au mers la Așezământul „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” al parohiei, unde au fost oficiate o slujbă de Te Deum, o slujbă de binecuvântare și de pomenire a ctitorilor și a binefăcătorilor vii și adormiți, precum și rugăciuni speciale pentru breasla cizmarilor, dar și pentru meșterii din alte bresle care ajută la bunul mers al enoriei. Slujba a cuprins și o rugăciune de binecuvântare a drapelului meșteșugarilor, păstrat de-a lungul anului în biserică.

„De câțiva ani, în ziua hramului, împreună cu reprezentanții acestei bresle a meseriașilor cizmari, dar și ai celorlalți meșteșugari, și alături de autoritățile locale, aducem o ofrandă pentru munca acestora, pentru demnitatea lor în fața lui Dumnezeu ca El să le dăruiască binecuvântare, sănătate, iertare de păcate și spor în continuarea activității lor, muncă deloc ușoară, dar care este aducătoare de prosperitate în sânul obștii noastre. Așa cum este și la Suceava, unde s-a început această tradiție și această sărbătoare, iată am consacrat și noi ziua hramului bisericii și grupării acesteia, a meseriașilor cizmari și a meșteșugarilor din Vicovu de Sus”, ne-a declarat preotul paroh Mircia Irina.

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Vicovu de Sus – Est a fost ridicată în anul 1910 de comunitatea germană, care, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, a părăsit localitatea. După lucrări de restaurare, deoarece edificiul religios catolic era impropriu desfășurării cultului creștin-ortodox, lucrări care au întârziat o perioada lungă de timp, biserica a fost sfințită la 14 noiembrie 1960, primind hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sfințire ce s-a săvârșit în prezența delegatului Mitropoliei Moldovei și Sucevei, preotul consilier Scarlat Popescu. După un timp, urmând un serios proces de restaurare și îmbunătățire, avându-l ca inițiator pe actualul preot paroh Mircia Irina, lăcașul de cult a fost resfințit la data de 3 decembrie 1989, când a fost împodobit cu pictură, înzestrat cu catapeteasmă din stejar sculptat, mobilier interior și cu două clopote. Cu un an în urmă, în această parohie s-a început zidirea unui nou lăcaș de cult în cinstea Învierii Domnului, a Sfântului Voievod Ștefan și a tuturor sfinților români. Momentan, cu sprijinul autorităților locale și cu bunăvoința credincioșilor, se lucrează la acoperișul noii biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente