Biserica Sfinţii Apostoli din Craiova şi-a sărbătorit hramul

Una din bisericile de referinţă ale Craiovei, monument istoric din secolul XVIII, şi-a sărbătorit hramul luni, 29 iunie 2015, de praznicul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. La ceas de aleasă sărbătoare, sfântul locaş s-a dovedit neîncăpător pentru numărul mare de credincioşi veniţi din toate zonele oraşului pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi hirotonia întru diacon a tânărului teolog Florentin Ghiră, pe seama Parohiei Prapor, Protoieria Craiova Sud, momentele liturgice ale zilei încheindu-se cu o slujbă de Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş.

În cuvântul de învăţătură adresat credinciosilor, Mitropolitul Olteniei a subliniat rolul deosebit pe care Sfintii Apostoli l-au avut în propovăduirea invatăturii de credintă primită de la Mântuitorul Iisus Hristos. „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au avut un rol uriaş în lucrarea de evanghelizare, de vestire a învăţăturii pe care a adus-o în lume Mântuitorul Iisus Hristos. Evident că puterea Duhului Sfânt a fost permanent cu ei, de aceea şi cuvântul lor a fost cu putere multă. Un cuvânt lucrător care se adresa sufletelor şi chiar în Faptele Apostolilor ni se spune că predica Sfântului Petru din ziua Pogorârii Duhului Sfânt a mişcat sufletele a mii de oameni. Şi le mişcă şi în zilele noastre pentru că mărturisirea lui este piatră (Chefa) a credinţei noastre, iar cuvântul său este cu adevărat dogma noastră. <<Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu>> (Matei 16, 16), afirmă Sfântul Petru şi pe acest cuvânt al vieţii se împleteşte întreaga zidire a Creatorului. Şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel au revoluţionat întreaga lume romană, au schimbat din temelii mentalităţile vechii lumi. Prin urmare, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt modele de viaţă şi jertfă pe altarul credinţei creştine, mijlocitori înaintea Tronului ceresc, ajutători şi binefăcători în tot timpul şi în tot locul. Le purtăm numele şi ne străduim, avându-i pe ei ca modele, să ne sfinţim viaţa, aşa cum cerem şi în rugăciunea Tatăl nostru: sfinţească-se numele Tău. Adică să se sfinţească numele lui Dumnezeu în interiorul nostru, spre a deveni şi noi sfinţi, aşa cum însuşi Mântuitorul Hristos ne cere: <<Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este>> (Matei 5, 48)”, a spus IPS Irineu.

Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Craiova a fost menţionată pentru prima dată într-un document de danie emis de domnitorul Matei Basarab în anul 1635. Este refăcută din temelie în anul 1781 de ctitorii Matei Brânzan si „Popa Hristea”. Biserica este închinată Episcopiei Râmnicului în 1784, iar preotul Hristea se călugăreşte luând numele de Hariton şi lasând toata averea lui sfântului lăcaş. Pisania actuală indica 1784 drept an de fundaţie, dar textul respectiv este scris peste un altul cu alfabet mixt – chirilic-latin – ceea ce dovedeşte o vechime mai mare a bisericii. Aşezământul a mai suferit reparaţii in anii 1853 – 1855, 1883 şi 1904, iar restaurarea din 1956-1960 i-a redat forma iniţială cu decoraţii de cărămidă aparentă, făcând din acest asezamânt unul din locurile de pioasă amintire ale Craiovei. Ultima restaurare a sfântului locaş a vizat refacerea picturii şi fost realizată în anul 1994, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor al Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente