Biserica Sf. Nicolae Tabacu organizează o expoziţie de fotografii din viaţa familiei Ţarului Nicolae II

Biserica Sf. Nicolae Tabacu organizează sâmbătă, 19 ianuarie 2019, la Biblioteca Academiei Române, expoziţia: „Ultimul Ţar Romanov”.

Expoziţia va fi vernisată începând cu ora 12:00, în Sala Theodor Pallady, şi va cuprinde fotografii inedite din viaţa familiei ultimului ţar al Rusiei – Nicolae II Romanov.

„La vernisaj va participa ieromonahul Ignatie Şestakov, vieţuitor al mănăstirii Sretenski din Moscova, care a adunat aceste fotografii şi le prezină în diferite oraşe ale lumii”, se anunţă pe pagina de Facebook a parohiei Tabacu.

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 23 ianuarie.

Parohia Sfântul Nicolae Tabacu

Parohia Sfântul Nicolae Tabacu din București este frecventată de comunitatea ortodoxă rusă din Capitală.

În lăcaşul de cult se află un fragment din moaştele Sfântului Serafim, care a fost adus la București de Patriarhul Rusiei, prezent la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în toamna anului 2017.

Racla cu sfintele moaște a fost dăruită ulterior Bisericii Sfântul Nicolae Tabacu din Capitală, în cadrul unui moment solemn care a avut loc în Salonul Sfinților români din Reședința patriarhală în data de 2 noiembrie 2017.

Foto credit: Parohia Sf. Nicoale Tabacu

Comentarii Facebook


Știri recente