Biserica Parohiei giurgiuvene Palanca și-a cinstit ocrotitorii

În ziua sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, astăzi, 29 iunie 2013, biserica Parohiei Palanca, din comuna Florești-Stoenești, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Credincioșii prezenți au avut bucuria duhovnicească să se închine și la părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu și așezate într-un loc special amenajat în sfântul locaș. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța celor doi mari misionari în propovăduirea Sfintei Evanghelii. Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a arătat Preasfinția Sa, au rămas peste veacuri cele mai de seamă și mai puternice personalități din istoria Bisericii creștine. Atât viața lor, cât și activitatea și învățătura propovăduită de ei, ne dezvaluie absoluta lor dăruire și credincioșie nestrămutată față de Hristos și Biserica Sa.

În continuare Chiriarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru preoții și ctitorii bisericii Parohiei Palanca, trecuți la cele veșnice.

După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Ambrozie, împreună cu preoții slujitori și cu credincioșii au vizitat Ansamblul Brâncovenesc Drugănescu, unde, în sala „Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu”, a fost pregătită o agapă frățească.

La final, credincioșii au primit din partea ierarhului lor iconițe cu chipul sfinților Apostoli Petru și Pavel și ultimul număr al revistei eparhiale.

Comentarii Facebook


Știri recente