Biserica „Sf. Ilie Tesviteanul” din Inotești, județul Prahova, a fost sfințită duminică de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lăcașul de cult a primit și hramul Sfântul Arsenie de la Prislop.
La Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat cum ar trebui să arate o Biserică, indicațiile datând încă din secolul al patrulea.
„Aceasta este taina Bisericii pe care o anunță Evanghelia de astăzi. În Biserica pe care Domnul a întemeiat-o, toți cei care au ascultat de El au avut rod bogat. Încă din veacul al 4-lea, Constituțiile Apostolice au hotărât ca biserica să fie construită sub formă de corabie”.
O biserică nu poate avea aceeași arhitectură ca o sală de sport sau un stadion, ci are anumite particularități care au fost fixate cu 16 secole în urmă.
De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre semnele distinctive ale creștinilor din primele veacuri.
„În perioada de început a Bisericii, mai ales cea a unor grele persecuții, creștinii aveau în apropierea locuinței lor anumite semne care îi diferențiau de ceilalți. Peștele era, așadar, un semn distinctiv. El se întâlnea pe zidurile sau ușile caselor creștinilor și pe mormintele lor, fiindcă în limba greacă veche, cuvântul folosit pentru pește, ihtis, conținea o adevărată teologie, fiind un acrostih hristologic: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”.
Biserica, singurul loc întemeiat de Dumnezeu
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat că Biserica este singurul loc întemeiat de Dumnezeu.
„El a spus unuia dintre apostoli că pe piatra credinței lui și a celorlalți apostoli va zidi Biserica, iar porțile iadului nu o vor birui. În această Biserică ne aflăm și noi, ne rugăm lui Dumnezeu să nu rămânem niciodată departe de ea”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a îndemnat pe credincioși să nu se depărteze de Biserică și să fie permanent atenți la Cel care a întemeiat-o.
„Făcând ascultare de El și privind spre El, viața noastră, oricât de dificilă ar fi, va căpăta un sens și se va îndrepta către locul pe care Mântuitorul l-a promis tuturor celor care Îl caută și Îl ascultă pe El”.
Diplome și distincții
Cu ocazia sfințirii lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a înmânat diplome și distincții oferite de Părintele Patriarh Daniel.
Preotul paroh Constantin Marian Popescu și preotul Petru Tincu de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”-Mizil au primit rangul onorific de iconom stavrofor. Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu” a fost oferit preotesei Oana Cristina Popescu, iar Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” lui Lucian-Ștefan Stanca.
Diploma omagială 2025 – Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române a fost acordată Irinei-Georgiana Vânătoru, lui Marius-Gheorghe Tudor și enoriașilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Drăgășani din Arhiepiscopia Râmnicului.
Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată lui Aurel-Dumitru Marinescu și Consiliului parohial al Parohiei Inotești, iar Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost oferită Comitetului parohial.
Foto credit: Andrei Iliescu





