Biserica din satul părintelui Stăniloae

Localitatea Vlădeni, jud. Brașov, străjuită de Munții Măgura Codlei, este locul unde s-a născut în ziua de 16 Brumar a anului 1903 părintele Dumitru Stăniloae. Mergând pe DN1, între Brașov și Făgăraș, cum te apropii de Vlădeni, zărești monumentala turlă a bisericii ce parcă sfredelește cerul, lăcaș în care părintele teologiei românești a primit Sfânta Taină a Botezului și unde revenea, cu drag, pentru a sluji Sfânta Liturghie.

Biserica din Vlădeni este lăcașul sfânt în care pruncul Dumitru s-a lăsat prins în mrejele frumuseții ortodoxiei, unde s-a apropiat pentru prima dată de Sfintele Taine ale Mântuitorului, unde a auzit primele cântări de laudă aduse lui Dumnezeu, unde s-a rugat și unde avea să revină ca preot pentru a sluji atunci când se afla pe plaiurile natale.

Slujitorul de azi al bisericii din Vlădeni este părintele Ionuț Ilea, un preot tânăr și inimos, care încearcă să păstreze vie memoria părintelui Stăniloae în comunitate, restaurând casa memorială și îngrijind lăcașul de cult cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”.

Biserica a fost construită de oamenii din zonă, români neaoși, o comunitate autentică de transilvăneni. „Într-un sat de iobagi, o comunitate în care, în acea vreme, în afară de primarul George Zorca, tatăl părintelui Iacob Zorca – fost memorandist -, și de notar, nu avea nimeni salariu, s-a putut ridica această monumentală biserică. Lăcașul s-a dorit a fi o expresie vie a ortodoxiei și a românismului, care au dăinuit în sufletele lor și s-au repercutat grandios în construirea acestei biserici. S-a construit în doar trei ani de zile, cu eforturi imense”, începe părintele paroh povestea sfântului lăcaș. Biserica se vede din orice colț al satului, iar din turn poți vedea până la Codlea.

Pentru că în Vlădeni pământul nu este foarte productiv, dar fiindcă există aici multe pășuni și o pădure întinsă, ocupația de bază a oamenilor a fost creșterea vitelor. Oamenii mai trăiau și din exploatarea pietrei de calcar, pe care o ardeau, transformând-o în var și o vindeau apoi prin tot Ardealul. Din acei bănuți câștigați cu sudoare, cu muncă grea, au construit această biserică având un turn de 48 de metri înălțime. Turnul este înconjurat de patru turnulețe mici, care au o simbolistică aparte: „Acest lucru arăta un fel de autonomie juridică locală în ceea ce privește judecățile pentru pricini mici. Procesele pentru pricini mari se soluționau la Brașov de către Scaunul săsesc, dar pricinile mici se rezolvau aici de către juzi, înțelepții satului, ca un fel de favor al Scaunului săsesc față de comunitatea neaoșă de români din Vlădeni. Alt favor a fost jus gladii, dreptul de a purta sabie, adică dreptul de a aplica pedepse capitale. Faptul că românii din Vlădeni au beneficiat de jus gladii spune multe despre ei. Arată că erau niște oameni responsabili, disciplinați, care aveau cuvânt și îl respectau”, spune părintele Ionuț Ilea.

Biserica s-a construit în trei ani, între 1875 și 1878. A fost sfințită de mitropolitul Ardealului Miron Romanul. Primarul de atunci, George Zorca, a cerut oamenilor ca fiecare familie să participe, pe lângă danii în bani, cu câte două care de var și două mii de cărămizi. În acea vreme nu exista ciment sau adezivi. Tehnica era cea folosită la construcția cetăților. Se lucra cu var fierbinte, amestecat cu nisip, care crea o priză între cărămidă și piatră mai mare și mai durabilă decât cimentul de acum. Cărămizile erau produse de ei, cu mâinile lor. Cunoșteau tehnica arderii cărămizii și aveau cuptoare în lazuri, la ieșirea din Vlădeni către Perșani. În pământ se săpau gropi mari, și în ele fie stingeau varul arzând piatra de calcar, fie ardeau cărămizile care se puneau în stil piramidal, iar dedesubt se făcea un foc pe care trebuia să-l întrețină și să-l supravegheze zile întregi la aceeași intensitate. Oamenii au tocmit un meșter sas de la Merghindeal, o localitate de la limita dintre județele Brașov și Sibiu, Johan Vonner. Acesta a gândit proiectul și i-a îndrumat pe săteni în executarea edificiului.

Părinți filocalici zugrăviți lângă ierarhi

Biserica este impunătoare și în interiorul înveșmântat cu 1.200 de metri pătrați de pictură: „Șaptesprezece ani a durat executarea picturii, din 1952 până în vremea părintelui Emilian Târnăcop, în 1969. Abia în anul sfințirii a fost terminat șantierul de pictură. A fost pictată în tehnică fresco de un fiu al satului, profesorul Toma Lăscoi. Este o biserică monumentală, în care trăiești niște senzații unice. Poate și locul, istoria, memoria părintelui Dumitru Stăniloae converg spre a-ți dărui un sentiment înălțător când slujești sau participi la slujbă”, mărturisește părintele paroh. Însăși biserica dă mărturie că în acel sat a crescut un teolog iubitor de filocalie: pe peretele de apus, lângă tablourile votive ale ierarhilor, sunt reprezentați doi dintre cei mai mari sfinți teologi ai Bisericii Ortodoxe. De-a dreapta vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina stă Sfântul Ierarh Grigorie Palama, iar de-a stânga mitropolitului Nicolae Mladin al Ardealului este Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul.

Vizite patriarhale la Vlădeni

În anul 1969, la 21 septembrie a avut loc primul mare eveniment bisericesc al comunității: sfințirea bisericii de către patriarhul Justinian Marina. Povestește părintele paroh din amintirile culese de la săteni: „A fost un eveniment pe care l-a marcat și în alocuțiunea de la cămin, de la masa de după Sfânta Liturghie, patriarhul Justinian Marina, care a făcut un laudatio extrem de frumos și de sensibil adus vlădărenilor, consăteni ai părintelui Dumitru Stăniloae.

A fost impresionant, l-au așteptat cu cai, îmbrăcați în port tradițional românesc, feciorii satului au flancat călări mașina cu care a venit patriarhul cu suita. A fost un eveniment care a rămas în memoria bătrânilor”. De atunci, 40 de ani au așteptat vlădărenii vizita unui patriarh în satul lor. În anul 2009, la 21 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit slujba de binecuvântare a Casei Memoriale „Dumitru Stăniloae” din Vlădeni.

În ultima perioadă, părintele paroh Ionuț Ilea a întreprins lucrări de întreținere a lăcașului, în urma cărora s-a schimbat acoperișul de aproape 1.000 de metri pătrați, s-a restaurat turla, s-a refăcut zugrăveala exterioară, schimbându-se ferestrele și instalația de sonorizare. În prezent, biserica în care slujea cu drag părintele Dumitru Stăniloae atunci când venea „acasă” își primește credincioșii zveltă, demnă și solemnă. (Reportaj publicat în „Ziarul Lumina” din data de 3 octombrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente