Când slujești de 10 ani într-o biserică, te înveți cu locul și simți că aparții comunității în care ți-a fost dat să ajungi. Iar dacă mai primești și binecuvântarea de a avea copii și de a-i vedea alergând în voia cea bună pe aceste meleaguri, începi să prinzi rădăcini aici. Îți ridici o casă și cauți să-ți desăvârșești misiunea de preot. Astfel ar putea fi rezumată experiența duhovnicească și de viață a tânărului preot Mihail Dobre, parohul bisericii din Moara Domnească, comuna Găneasa, județul Ilfov.
Fiind o vizită anunțată, părintele Dobre ne așteaptă la poarta bisericii monument istoric cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Surpriza de a descoperi în Bărăgan un sfânt lăcaș în stil ștefanian a fost nesperată. Semeața construcție face notă distinctă între celelalte biserici vecine.
Martoră a vieții comunității de peste 100 de ani
Însuflețiți de primirea binevoitoare a gazdei, ne facem drum pe aleea care taie cimitirul în două. Intrăm în sfântul lăcaș cât să lăsăm mănunchiuri de închinăciuni la icoane, după care, împreună cu preotul Mihail, ne găsim loc sub soarele care strălucește a primăvară, sub coroana desfrunzită a unui arbore imens, sădit chiar înaintea intrării, la capul mormântului unde odihnește nepotul domnitorului Mihail Șuțu.
„Biserica pe care o vedeți a fost construită în 1909 de Paulina Mavros, măritată cu consulul Ernest de Kotyebue, și fiică a generalului Mavros. Ea era moștenitoare și proprietară a moșiei Moara Domnească. Biserica seamănă cu tipul bisericilor ștefaniene. Turnul lui Ștefan de la Piatra Neamț și clopotnița noastră sunt aproape la fel”, începe slujitorul sfântului altar să deslușească istoria monumentului istoric care atrage de la prima vedere admirația.
Ca urmare a efortului unui grup de credincioși, biserica de astăzi a fost zidită în locul celei vechi, din anul 1817, care era mult mai micuță și degradată de cutremure. Moștenitoarea Mavroșilor a ridicat biserica cea nouă și încăpătoare pe cheltuiala sa pentru veșnica pomenire a părinților și surorilor ei, așa cum arată și pisania de la intrarea în sfântul lăcaș: „Am clădit această sfântă biserică, pentru comuna mea Moara Domnească, în amintirea prea iubiților mei, Maria și Sofia Mavros, Maria și Constantin Șuțu”.
Preotul celor 680 de familii din Moara Domnească spune că sătenii s-au bucurat de prezența unui lăcaș de cult încă din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, în zilele mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, când Zoița Cantacuzino, strănepoata de fiu a lui Șerban Vodă Cantacuzino, a ridicat o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Totuși, documentele indică faptul că în anul 1810, în această bisericuță nu se mai slujea.
Martoră a continuității vieții religioase în aceste locuri stă și crucea de la intrarea în biserică, datată 1842, scrisă în piatră cu caractere chirilice, dar și cea din curtea sfântului lăcaș, care poartă pecetea aceluiași an, și pe care se pot descifra chirilicele: „Pomenește Doamne Petcu, Maria, Radu, Popa Stoica, Ilie, Nastasia, Smaranda, …, Sofia, Calita, Stoica † 1842, septembrie 17”.
În 2003, biserica din Moara Domnească devine parohie de sine stătătoare, prilej cu care se înființează un fond de bibliotecă, necesar credincioșilor din sat pentru o mai bună înțelegere a valorilor Ortodoxiei. Tot pe linie culturală, meritorie este inițiativa care a dat roade în perioada 2006-2007 de a edita un buletin parohial săptămânal, denumit inițial „Cuvânt pentru suflet”, iar apoi „Comuniune”, editat de preotul paroh, iar mai apoi de un colectiv de teologi și laici din parohie și din alte parohii.
Loc de odihnă pentru familia ctitorei
Interiorul bisericii în formă de navă păstrează bijuterii deosebite ale artei și ale spiritualității noastre. Impresionează catapeteasma de la 1800 lucrată cu o măiestrie aparte, minuțioasă, dar și icoana Maicii Domnului „Axionița”, pictată de Anton Serafim, singura icoană asupra căreia nu s-a intervenit de la 1860, anul în care a fost realizată. O parte din mobilierul bisericii, precum strana de cântat, dulapul, este donat de Paulina de Kotzebue, iar alte piese mai vechi sunt donate de credincioșii parohiei.
În incinta lăcașului de cult își doarme somnul de veci ctitora Paulina Kotzebue, decedată în anul 1912, dar și Maria Ventura, bunica Paulinei Kotzebue după mamă, soacra generalului Nicolae Mavros, plecată la Domnul în 1851. De asemenea, necropola familiei Mavros adăpostește mormintele generalului de divizie Pavel Kotzebue și al soției sale Lidia (fostă Suhanova), sculptorița ce a executat Monumentul Eroilor Aviatori din București. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 28 februarie 2013)
