Pentru cartierul social Henri Coandă, Biserica Sfinților Martiri Brâncoveni era o prezență indispensabilă. Fiindcă ea a început munca de educare și însănătoșire sufletească a celor pentru care cuvântul „acasă” nu exista. Iar Dumnezeu Își face loc acum tot mai mult în inimile oamenilor prin misiunea vrednicilor preoți de aici.
E vară și Constanța este ticsită de lume. De cum ajungi în gară și te dai jos din tren, îți dai seama că ai coborât într-un furnicar. O mare de taxiuri își așteaptă clienții. Oamenii cu chei în mână te îmbie cu cazări, ieftine zic ei, în ce locație dorești, la Eforie, la Mamaia, oriunde îți permite buzunarul.
Părăsesc repede gara și mă îndrept spre Techirghiol, unde îmi las bagajele. Aici voi sta trei zile pentru mai multe materiale care trebuie documentate pentru ziar. Unul dintre ele, biserica cu hramul Sfinților Martiri Brâncoveni din cartierul Henri Coandă.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.