Biserica alături de vârstnici și în prima săptămână a Postului Mare

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Dosoftei” din Suceava se află în „săptămâna duhovnicească”, la fel ca toți ceilalți seminariști din țară. Această perioadă de început a Postului Mare e caracterizată în școlile teologice de atmosfera de rugăciune mai intensă, spovedanie, împărtășire și participarea la activități extrașcolare pentru ajutorarea celor nevoiași.

Un grup de seminariști a participat, în primele patru zile ale Postului, la Pavecernița Mare și Canonul Sfântului andrei Criteanul oficiate în Paraclisul Căminului de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

„Încercăm împreună, profesori și elevi, să dăm răspuns acestei chemări venite din partea Bisericii, încercăm să desfășurăm și activități social filantropice învățând să slujim și fraților mai mici ai Mântuitorului Iisus Hristos prin acțiunile pe care le desfășurăm la diferite centre de asistență socială”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Bogdan-Mihai Hrișcă, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Suceava.

A devenit o tradiție ca, la slujbele în cadrul cărora se cânta Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la Căminul de bătrâni sucevean să participe elevi seminariști.

Aflat la mică distanță de Centrul eparhial Suceava, Căminul adăpostește în prezent 30 de persoane, îngrijite de măicuțe. Cei care se pot deplasa, participă frecvent la slujbe în Paraclis.

Comentarii Facebook


Știri recente