Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate miercuri pe Basilica.ro.
În imagini: Tânăra parohie română din estul Londrei și-a serbat hramul pentru a patra oară
La câteva zile după cinstirea Sfinților Constantin Elena, parohia ortodoxă română din estul Londrei – Basildon și-a serbat hramul, în prezența Arhiepiscopului Atanasie.
Al doilea hram al unei parohii tulcene: Sfințire de paraclis și distincție eparhială pentru Arhid. Mihail Bucă
Biserica „Sf. Gheorghe” din Sâmbăta Nouă, județul Tulcea, și-a cinstit marți al doilea ocrotitor, pe Sf. Ioan Rusul, în prezența a trei ierarhi.
Marș pentru Eroi: Aceștia au fost omagiați de elevii și profesorii de la școlile din Bacău
Elevi și profesori de la zeci de instituții de învățământ din Bacău s-au reunit luni la o manifestare comemorativă dedicată eroilor români: Marșul pentru Eroi a pornit de la Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului” și s-a încheiat la Parohia Lazaret, unde, în cimitirul cu același nume, odihnesc peste 2.500 de militari și civili victime ale bolilor din Primul Război Mondial.
La Seminarul de la Mănăstirea Neamț a fost înființat profilul Științe Sociale: Noua clasă va fi formată în toamnă
Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a anunțat înființarea profilului umanist Științe Sociale. În anul școlar 2025-2026 va fi formată o nouă clasă.
Spirometrii gratuite și acțiuni de conștientizare împotriva fumatului vor avea loc în curtea Catedralei din Sibiu
Sibienii vor avea ocazia să își testeze gratuit sănătatea plămânilor în cadrul campaniei antifumat „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie, Sibiu.






