La câteva zile după cinstirea Sfinților Constantin Elena, parohia ortodoxă română din estul Londrei – Basildon și-a serbat hramul, în prezența Arhiepiscopului Atanasie.
A fost al patrulea hram pentru tânăra comunitate ocrotită de Sfinții Împărați. Evenimentul a fost organizat duminica trecută, luând parte un număr mare de credincioși.

În cadrul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Marii Britanii a hirotonit un diacon pentru parohia Basildon, Ionuț Eduard Niță.

La predică, IPS Atanasie a vorbit despre importanța vederii duhovnicești, în contextul Duminicii Vindecării orbului din naștere.
„De multe ori, ochiul din afară se închide prin suferință, ca să se deschidă cel dinlăuntru, care vede cu limpezimea credinței. Acest ochi, al inimii și al duhului, nu moare niciodată, ci se înalță din slavă în slavă, rămânând viu în veșnicie”, a spus părintele arhiepiscop.
IPS Atanasie a îndemnat credincioșii să se întărească în credință, urmând exemplul ocrotitorilor spirituali ai parohiei: „Astăzi, într-o lume în care lumina Evangheliei pare adesea umbrită de confuzie și relativism, Sfinții Împărați ne amintesc că sfințenia nu ține de rang sau loc, ci de statornicia în credință. Ei ne arată că adevărata putere este Crucea, și că orice familie, comunitate sau națiune este binecuvântată dacă își întemeiază viața pe credință, rugăciune și jertfă”.

La eveniment a participat Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Parohia Ortodoxă Română din Basildon a fost înființată în martie 2021, avându-l paroh pe preotul Bogdan Bălănescu. În timp, comunitatea a devenit un reper duhovnicesc pentru credincioșii români ortodocși din estul Londrei, notează Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Foto credit: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord






