Binecuvântări arhierești pentru olimpicii din Oltenia

Liceenii craioveni calificați la faza națională a olimpiadei de religie au fost binecuvântați de Înalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei. Elevii au venit la Centrul eparhial din Craiova în dimineața zilei de vineri, 29 martie 2013, însoțiți de pr. prof. Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj, și de pr. prof. Vintilă Belcineanu, cadru didactic la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Și în Episcopia Severinului și Strehaiei, olimpicii mehedințeni au fost binecuvântați de Preasfințitul Nicodim. Întâlnirea a avut loc joi, 28 martie, la Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin.

„S-a îndătinat să primim la Centrul nostru eparhial pe toți elevii care au reușit să se califice pe primele locuri la faza județeană a olimpiadei de religie. Ei vor fi reprezentanții elevilor din județul Mehedinți, din episcopia noastră și vor merge la faza națională pentru a-și arăta cunoștințele la disciplina religie ortodoxă. Sunt convins că acești tineri sunt foarte bine pregătiți și ne bucurăm că există mulți elevi cu credință în Dumnezeu. Dintre aceștia, cei mai buni au ales religia, de aceea le mulțumim, le dorim tot binele de la Dumnezeu și succes la olimpiada națională ce urmează a se desfășura la Cluj. Îi felicităm de pe acum și îi așteptăm să se întoarcă bucuroși”, a spus PS Nicodim.

Faza națională a olimpiadei de religie (Cultul Ortodox) se va desfășura la Cluj-Napoca, între 1 și 5 aprilie.

Comentarii Facebook


Știri recente