Binecuvântarea începerii lucrărilor la viitoarea biserică ortodoxă românească din Verona – Italia

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Preacuviosul Părinte Atanasie, Vicar-eparhial, a participat, sâmbătă, 16 iunie 2012, la binecuvântarea începerii lucrărilor la viitoarea biserică din Verona, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, având în frunte pe Preacucernicul Părinte Gabor Codrea, Protopop al Protopopiatului de Triveneto II, informează site-ul episcopia-italiei.it

Programul a început cu slujba Utreniei, la ora 07:30, a continuat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, apoi a fost oficiată Sfințirea Apei Mici.

La acest eveniment au participat autorități laice și religioase, românești și italiene.

Comentarii Facebook


Știri recente