Binecuvântare patriarhală pentru pacienţii Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie”

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat miercuri, 23 decembrie 2015, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din Bucureşti.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a întâlnit în cadrul centrului cu 28 de pacienţi. Preafericirea Sa a stat de vorbă cu aceştia, i-a încurajat şi le-a oferit daruri.

La final, grupul psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale a interpretat mai multe colinde tradiționale.

***

Inaugurat în anul 2012 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie este o unitate spitalicească aflată sub egida Fundației Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor care furnizează servicii de îngrijire medicală paliativă pentru pacienţii adulţi cu afecţiuni oncologice în stadiu terminal. Serviciile oferite urmăresc să contribuie la creşterea calității vieții acestora prin furnizarea unui complex combinat de îngrijiri medicale şi spirituale constând în tratamentul durerii fizice şi al suferinței psihologice cauzate de boală. Situată în incinta Parohiei Sfântul Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei, unitatea spitalicească oferă următoarele tipuri de servicii socio-medicale: găzduire, îngrijire medicală de tip paliativ, supraveghere consiliere spirituală şi psihologică. Echipa centrului este formată din 4 medici specialiști, 10 asistente medicale, 10 infirmiere, farmacist, psiholog, preot și asistent social. Anual, hospice-ul Sfântul Nectarie oferă servicii gratuite de spitalizare continuă pentru aproximativ 500 de pacienţi diagnosticați cu afecțiuni oncologice în stadiu terminal. Având sediul într-o construcție modernă dotată la standarde corespunzătoare, Centrul de Îngrijri Paliative Sfântul Nectarie dispune de o incintă frumos amenajată în care pacienții și membrii familiilor lor se bucură de o atmosfera duhovnicească de liniște și pace, și de grija sporită a personalului medical.

Comentarii Facebook


Știri recente