Începând din anul 2017, Agenția de știri Basilica oferă cititorilor serviciul de newsletter, prin care livrăm gratuit Binele de știut direct pe e-mail. În ultimii ani, newsletterul s-a extins: pe lângă selecția de știri de luni, trimitem o ediție în limba engleză marți, recomandări din social media miercuri și sugestii culturale vineri.
Newsletterul Basilica reprezintă un proiect unic în spațiul ortodox european. Agenția de știri Basilica este singura agenție de știri a unei Biserici Ortodoxe autocefale din lume, iar newsletterul reflectă această misiune.
Abonarea se face gratuit, prin introducerea adresei de e-mail aici. Datele sunt folosite exclusiv pentru transmiterea newsletterului, iar dezabonarea poate fi făcută oricând.
Primești esențialul, fără să pierzi timp
Selectăm cele mai importante știri și postări, astfel încât să afli rapid ce s-a întâmplat în lumea ortodoxă, fără ore întregi petrecute pe rețele sociale sau printre zeci de pagini deschise în browser.
Începi săptămâna informat
Ediția de luni funcționează ca o sinteză a principalelor evenimente de la finalul săptămânii anterioare. În câteva minute, poți avea o imagine de ansamblu asupra celor mai importante subiecte religioase, culturale și sociale. Dacă ești interesat de cum este percepută ortodoxia la nivel internațional, este inclusă și o secțiune pentru știrile despre Bisericile Ortodoxe Surori.
Conținut exclusiv
Newsletterul de miercuri, în care îți prezentăm știri și sfaturi despre social media, dar și despre securitate cibernetică, include și o secțiune de productivitate, al cărui conținut nu se găsește în altă parte. Temele aborate sunt legate de eficiență, disciplină și echilibru, și au fost reunite recent în broșura „Sfaturi de productivitate pentru creștinul zilelor noastre”. Tot în acest Newsletter, poți afla și care au fost cele mai apreciate postări pe conturile noastre în săptămâna anterioară.
Recomandări culturale atent selectate
În ediția de vineri, găsești evenimente, expoziții, destinații culturale și alte resurse alese de echipa Basilica. Este o modalitate eficientă de a rămâne conectat la viața culturală și de a descoperi inițiative relevante din domeniu. Include și o secțiune dedicată unei personalități culturale.
Totul este gratuit, simplu și fără reclame
Abonarea este gratuită, iar newsletterul poate fi dezactivat oricând. Nu vei primi reclame sau ferestre pop-up, ci doar informație livrată clar, direct în inbox, într-un format grafic minimalist ușor de parcurs.





