Basarabeni în vizită în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

Un grup de români basarabeni se află în aceste zile în pelerinaj în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Treizeci de persoane din Republica Moldova au ajuns joi seara la Cluj-Napoca și au luat parte la slujba Vecerniei la Mănăstirea Florești. Vineri, 29 noiembrie, delegația a fost primită la reședința mitropolitană de către Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre dragostea de neam și țară și despre păstrarea credinței strămoșești: „Pentru toată spiritualitatea românească, două coordonate sunt importante, pe de o parte credința în Dumnezeu, așa cum am moștenit-o de la moșii și strămoșii noștri, și pe de altă parte dragostea față de neam, față de țară și față de toate valorile ei. Și aceste două coordonate ne țin și pe ele ne sprijinim și mergem înainte. Acum, dacă le luăm foarte serios în evlavie cele două coordonate, până la urmă ne vor ajuta ca din nou să fim una, așa cum am fost odinioară”.

După primirea de la Centrul eparhial, delegația s-a întâlnit și cu studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj. Apoi, românii basarabeni au vizitat Catedrala mitropolitană și Muzeul Mitropoliei, precum și alte biserici din oraș și obiective turistice, printre care Biserica „Schimbarea la Față”, Biserica „Sfânta Treime”, Muzeul Etnografic. De asemenea, aceștia au făcut o scurtă vizită și la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.

Vineri seara delegația a pornit spre Mănăstirea Nicula, unde a participat la slujba Vecerniei cu Litie, oficiată la acest așezământ monahal, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Sâmbătă delegația participă la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Nicula, iar după-masa se va opri într-o scurtă vizită și la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda.

Comentarii Facebook


Știri recente