Atelier de lucru în cadrul proiectului Forte – Formare trainică pentru parteneriat social

Cu binecuvântarea IPS Dr. Casian Crăciun Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 28.3.2013 a avut loc, la Așezământul social-filantropic „Sf. M.Mc. Pantelimon” un atelier de lucru, desfășurat în cadrul proiectului Forte-Formare trainică pentru parteneriat social, ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.

La această întâlnire au participat reprezentanți ai Eparhiei Dunării de Jos, ai Federației Filantropia, ai partenerului transnațional IFI (instituto de formacion integral), precum și coordonatorii centrelor socio-medicale care își desfășoara activitatea cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Printre aspectele dezbătute au fost cele legate de procesul de planificare strategică pe cele trei domenii: educațional și activități cu tineretul, patrimoniu cultural și social, aspecte legate de procedura de acreditare pe servicii sociale conform noilor reglementări legislative, precum și noi oportunități de identificare, atragere și valorificare a resurselor umane și materiale, care să vină în sprijinul oferirii de ajutor aproapelui aflat în suferință.

Proiectul Forte-Formare trainică pentru parteneriat social este implementat de către Federația Filantropia, în parteneriat cu Patriarhia Română, IFI (instituto de formacion integral) și Global Commercium, fiind finanțat prin Fondul Social European POSDRU 2007-2013.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente