Atelier de lucru în cadrul Proiectului FORTE

La Tulcea s-a desfășurat, astăzi, o nouă etapă în planificarea strategică din cadrul Proiectului „FORTE – <i>Formare trainică pentru parteneriat social</i>”. La atelierul de lucru în cadrul căruia a fost prezentat Planul Strategic al Episcopiei Tulcii pentru domeniile social și patrimoniu a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Visarion.

Până în prezent, în cadrul procesului de planificare s-au elaborat: viziunea, misiunea, direcțiile strategice, obiectivele strategice și obiectivele operaționale, precum și activitățile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor în cele două domenii de activitate.

Proiectul FORTE urmărește dezvoltarea capacității organizaționale a Administrației Patriarhale și a 9 eparhii din țară pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel național.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…