Asociația caritabilă „Miruna”, cu sediul în Micherechi, Ungaria, a distribuit, într-o săptămână, peste 11 tone de bunuri destinate familiilor în dificultate din localități din Ungaria și România, informează Arhiepiscopia Aradului.
Campania umanitară a debutat pe data de 6 decembrie în Ungaria, unde 80 de familii din localități precum Bedő, Pocsaj sau Méhkerék au primit pachete cu alimente și bunuri de strictă necesitate. Acțiunea a continuat sâmbătă, în județul Arad, unde voluntarii au fost însoțiți și de Moș Crăciun.
O delegație formată din 25 de persoane, condusă de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei și de Robert Ruja, președintele Asociației „Miruna”, a traversat frontiera cu un convoi format din opt vehicule încărcate cu daruri.
Cifrele generozității
Efortul colectiv al comunității din Micherechi s-a materializat într-o donație impresionantă. În total, s-au strâns 8,5 tone de alimente neperisabile și produse proaspete, printre care se numără 2.000 kg de cartofi, 2.000 kg de ceapă, 700 kg de făină, precum și cantități importante de carne, fructe, ulei și lactate.
Pe lângă alimente, voluntarii au transportat 2 tone de îmbrăcăminte și încălțăminte, alături de o jumătate de tonă de jucării destinate copiilor.
Beneficiarii acțiunii din România au fost 70 de familii din comunele Hășmaș și Craiva.
O tradiție de aproape două decenii
Distribuirea darurilor în satele Hășmaș, Comănești, Urvișu de Beliu, Clit, Vălani, Ciuntești și Șușag a fost coordonată în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și cu autoritățile locale, sub îndrumarea primarului comunei Hășmaș și a preoților parohi.
Pe lângă sprijinul material, familiile vizitate au primit binecuvântarea ierarhului, în timp ce copiii s-au bucurat de prezența lui Moș Crăciun, care le-a oferit 600 de pachete cu dulciuri și jucării.
Acțiunile de binefacere ale comunității din Micherechi au început acum 18 ani.
Asociația „Miruna” a luat naștere în urma unui caz umanitar – salvarea unei fetițe din Salonta care avea nevoie de o operație pe cord – și a continuat de atunci să funcționeze ca un pod de solidaritate între românii din Ungaria și comunitățile din România.






