Așezământul social-filantropic Sfântul Vasile cel Mare din Galați

Asociația filantropică creștin-ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați se află sub egida Arhiepiscopiei Dunării de Jos și adăpostește un centru rezidențial pentru fete, un centru multifuncțional de servicii sociale, „Speranța”, și un centru medical ocrotit de Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian.

Așezământul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” se află în centrul vechi al orașului Galați, într-o clădire reprezentativă pentru eparhie. Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos înființa, la 12 februarie 1925, un comitet eparhial însărcinat cu realizarea „în orașul Galați a două internate pentru copiii de români săraci și silitori la învățătură, unde să li se dea întreținerea trebuitoare și buna creștere religioasă și românească”. Edificiul a fost ridicat între anii 1938 și 1940, însă doar în timpul urmașilor vrednicului ierarh Cosma Petrovici (†16 dec. 1948), arhiepiscopul Antim Nica (†1 mai 1994) și IPS Casian Crăciun, s-a împlinit dorința ctitorului. Confiscat în perioada comunistă, imobilul a fost retrocedat în anul 1998 și restaurat în urma unui amplu proces încheiat în anul 2000, slujba de resfințire fiind săvârșită de un ales sobor de arhierei condus de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist.

Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați funcționează în incinta așezământului încă de la restaurare. La început, maicile s-au îngrijit de creșterea și educația unor fete provenind din centrele de plasament din localitate, ulterior activitatea dezvoltându-se.

Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați

Maicile aflate sub ascultarea monahiei Ieronima Bitere, stareța mănăstirii, împlinesc paradigma evanghelică a Mariei, care „partea cea bună și-a ales”, ocupându-se de creșterea spirituală a copiilor. „Suntem la a treia generație de fete pe care le primim în acest așezământ. Din prima generație au făcut parte copile orfane, preluate din centre de plasament. A doua generație a fost alcătuită din fete atât fără părinți, cât și din familii nevoiașe, cu probleme deosebit de grele. Acum avem o generație alcătuită din fete provenind din mediul rural, cu situații financiare precare, pe care părinții nu mai au posibilitatea să le întrețină în școală. Din prima generație, pe care am preluat-o din centrele de plasament, fetele s-au adaptat în societate, unele și-au căutat părinții și s-au întors în propria familie, altele s-au căsătorit, acum lucrează în diferite instituții. Ținem legătura cu majoritatea, ne vizitează, ne cer sfaturi și ne bucurăm când ne mărturisesc că lucrul cel mai important care le-a rămas în amintire este grija permanentă de a nu adormi seara și a nu începe activitatea dimineața fără să-și facă rugăciunea, așa cum au învățat aici. Cele care au rămas aici, în Galați, participă la Sfânta Liturghie săvârșită în capela noastră, cântând la strană. Majoritatea fie s-au încadrat în familia de bază, fie și-au întemeiat familii frumoase, făurindu-și un țel în viață”, ne-a declarat maica stareță Ieronima.

Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranța”

Luminița Iosif este asistent social și s-a alăturat echipei administrative la finele anului 2009, când așezământul dezvolta Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranța”, în cadrul căruia sunt susținuți copii în regim after-school, proveniți din familii defavorizate, expuși foarte frecvent abandonului școlar. În colaborare cu Centrul medical „Sfinții Cosma și Damian”, copilașii primesc și servicii medicale. Este vorba despre copii din ciclul primar și gimnazial, din familii monoparentale, cu părinți plecați în străinătate sau din familii numeroase, care nu pot fi sprijiniți în continuarea studiilor. Esențială a fost colaborarea cu unitățile școlare arondate comunităților sărace din municipiu. „Am reușit, prin intervenție la timp, să ținem acei copii aproape de școală, să le oferim suportul psihologic și emoțional de care aveau nevoie când mama sau tatăl nu era acasă. Rămâneau, în cel mai fericit caz, cu o bunică sau cu un bunic, care putea oferi sprijinul material de bază, o masă și un pat. Acel copil era expus clar anturajului, viciilor și, dacă nu-și găsea modalitatea de a umple timpul, pica foarte repede în capcanele adolescenței. Serviciile oferite au venit în întâmpinarea acestor cazuri. Directorii de școală și cadrele didactice cu care colaborăm sunt foarte mulțumiți și au ajuns chiar să ne recomande școlari care au nevoie de asistență”, ne-a declarat Luminița Iosif. Dacă la Centrul „Speranța” cerințele pentru copii sunt la nivel de menținere în școală și integrare în societate, pentru centrul rezidențial, în schimb, vorbim chiar de exigență maximă: „Fetele merg doar la cele mai bune patru licee din oraș, participă la olimpiade, iar medii mai mici de 8,50 nu există. Pentru că aici au tot suportul pentru a obține rezultate foarte bune. Iar rezultatele se văd în studentele pe care le avem. Avem, spre exemplu, o studentă la București, anul III la Asistență Socială, care până acum a terminat fiecare sesiune cu media generală 10. Avem o altă studentă care și-a ales partea de cadastru, o facultate foarte grea, și care reușește să se mențină la un masterat la buget, unde concurența a fost crâncenă. Pe partea de centru de zi, satisfacția este dacă vedem că limbajul, gesturile și viciile din familie nu sunt însușite de copii aici. Pentru aceasta avem întâlniri și cu familia, în care le explicăm cum ceea ce realizăm noi în două ore aici se poate distruge foarte ușor în celelalte ore petrecute acasă. Familia, din fericire, cooperează, am încercat să-i apropiem, cu muncă de convingere”, a adăugat asistentul social.

De menționat faptul că, de la început, serviciile sociale acordate în cadrul Centrului rezidențial de fete și al Centrului multifuncțional de servicii sociale „Speranța” sunt finanțate, în mare parte, de Consiliul Local al Primăriei Municipiului Galați, prin Legea 34/1998.

„100 de copii care au nevoie de educație, de exemple demne de urmat”

Activitatea Așezământului social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” este neîntreruptă începând din anul 2000, în prezent angajații, voluntarii și maicile îngrijindu-se de 100 de copii. Părintele Cristian Podașcă, directorul așezământului, ne-a vorbit despre activitatea filantropică a centrului: „Activitatea pe care o desfășurăm are drept principiu de bază educația creștină, în spiritul Evangheliei Mântuitorului. Prin această educație îi pregătim pentru a fi nu numai cetățeni de nădejde ai societății noastre, ci și pentru a deveni cetățeni ai Împărăției cerurilor. Toate activitățile pe care le desfășurăm în cadrul asociației se împletesc cu activitatea duhovnicească, oferită prin Mănăstirea «Sfântul Vasile cel Mare», care are drept scop ajutorarea copiilor, sprijinul moral-sufletesc, dar contribuie și la activitățile zilnice curente. Atât maicile, cât și personalul se preocupă de educația creștină a acestor copii. Sunt 100 de copii care au nevoie de educație, de exemple demne de urmat în viață și încercăm, cu ajutorul maicilor și al personalului, să-i ajutăm atât cât putem”.

Activitatea socială desfășurată dă rezultate în timp, iar bucuriile se văd atunci când tinerii „absolvă” serviciile primite, când ies de pe poarta așezământului și se integrează în Biserică și în societate: „Este o instituție dinamică, schimbată de la an la an. Copiii care vin aici sunt în prag de abandon școlar, din familii defavorizate, dezorganizate și primesc o șansă atât timp cât știu să o valorifice. Este o mână pe care Biserica și Sfântul Vasile cel Mare le-o întinde. Este o șansă pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos le-o oferă celor care își doresc, cu adevărat, să o valorifice. Au fost cazuri în care rezultatele la învățătură s-au văzut, chiar dacă proveneau din familii foarte sărace, chiar dacă, iată, în anul 2013 mai sunt încă unii copii care învață la lumina lumânării, în condiții vitrege. Aceștia vin și se folosesc de tot materialul, de toată logistica pe care așezământul o are pentru a face performanță la învățătură și a crește duhovnicește. Activitățile noastre s-au dublat, pentru că, dacă până în anul 2009 ne îngrijeam doar de 20-25 de asistate prin centrul rezidențial, motivați de Anul omagial al Sfinților capadocieni, cu binecuvântarea IPS Casian, printr-un proiect PHARE și un proiect guvernamental, am extins activitatea prin Centrul multifuncțional de servicii sociale «Speranța». Pe lângă fetele îngrijite permanent, începând din anul 2006 am dorit ca într-o sală din așezământ să ajutăm și copiii defavorizați ai celor mai amărâte familii din vecinătatea noastră. La început, copiii veneau și luau masa sâmbăta și duminica, iar mai apoi le-am oferit și hrană sufletească prin instructori de educație. Am avut o surpriză plăcută, pentru că au apreciat mai mult educația și activitățile sociale decât masa oferită la sfârșitul săptămânii. Acest lucru ne-a încurajat și am derulat un proiect PHARE împreună cu Primăria Municipiului Galați, partener în activitățile desfășurate. Centrul multifuncțional de servicii sociale «Speranța» a fost inaugurat la 27 noiembrie 2009 și de atunci nu și-a întrerupt activitatea. Am demarat cu 50 de asistați, acum sunt 74. Este un centru de zi pentru copii care vin zilnic, își fac temele și primesc meditații suplimentare datorită cadrelor noastre didactice. Avem asistent social, psiholog și oferim servicii sociale specializate, atât pentru centrul de zi, cât și pentru rezidențial. Activitatea socială este încă la început și trebuie extinsă. Astfel de cazuri nu trebuie să rămână singulare, ci să încercăm ca pretutindeni să dăm un exemplu în ceea ce trebuie făcut, în modul cum trebuie să ajutăm pe aproapele nostru, pe cel care are atâta nevoie de sprijinul nostru, al tuturor”, a încheiat părintele Cristian Podașcă, directorul Așezământului social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați.

(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 22 aprilie 2013, apărut sub semnătura lui Alexandru Briciu)

Comentarii Facebook


Știri recente