Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Timișoara a oferit prin campania Zâmbet pentru inimă (ZPI) 52 de pachete copiilor proveniți din medii defavorizate. Pe lângă aceste cadouri, membrii asociației au donat pachete cu alimente familiilor vulnerabile, dar și lemne, obiecte casnice și îmbrăcăminte.
„Prin această campanie am reușit, cu sprijinul voluntarilor și al oamenilor cu suflet mare, să aducem bucurie familiilor aflate în nevoie”.
„Copiii au primit cadouri, iar alimentele, lemnele și alte ajutoare au transformat sărbătorile într-un prilej de speranță și căldură. Mulțumim tuturor pentru implicare și generozitate!”, a transmis pentru Basilica.ro Ardelean Flavius-Ioan, Președinte ASCOR Timișoara.
ASCOR Timișoara ZPI
Campania ZPI (Zâmbet pentru inimă) a fost înființată în cadrul ASCOR, în urmă cu 10 ani de Teodora Cîmpean, actualmente medic rezident. Scopul campaniei este milostenia și binefacerea semenilor aflați în nevoie.
În fiecare an, fondatoarea ZPI, alături de un grup de studenți, majoritatea la Facultatea de Medicină UMFT din Timișoara, vizitează familii bolnave, vulnerabile și copii proveniți din medii defavorizate.
Oferirea cadourilor înainte de praznicului Nașterii Domnului a devenit prin ZPI o tradiție la Timișoara. Campania înființată de Teodora Cîmpean este continuată astăzi de Flavius Ardelean, președintele ASCOR.
Foto credit: Facebook / ASCOR Timișoara