ASCOR invită tinerii la Marșul pentru viață de la Bacău și Buhuși

În Duminica Ortodoxiei, 24 martie, la Bacău și Buhuși se va desfășura Marșul pentru viață 2024. Evenimentul este organizat de filiala din Bacău a Asociației Studenților Creștin Ortodocși din România (ASCOR).

Inițiativa tinerilor este susținută de Unitățile Administrativ Teritoriale din ambele orașe, de Protoieria Bacău și de parohiile din cuprinsul acesteia.

La Bacău, evenimentul începe la ora 16:00 și se desfășoară pe două trasee. Pe fiecare traseu merg anumite parohii urbane și rurale, care se întâlnesc toate în Piața Tricolorului, pentru un concert dedicat vieții, mamelor și copiilor.

Traseul 1 pornește de la Biserica „Sf. Dumitru” Narcisa și trece pe la Stadion, iar Traseul 2 pornește de la Biserica Lazaret și trece prin Parcul Catedralei.

Sunt așteptați credincioși ai parohiilor din Protoieria Bacău, dar și toți cei care se consideră pro-viață. Tema ediției din acest an a Marșului pentru viață este „Construim împreună pentru viață”.

La Buhuși, Marșul pentru viață are loc în aceeași zi, de la ora 12:00, pe traseul Biserica „Sfânta Înviere” – Centru – Bulevardul Republicii – Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”. Începând cu orele 13.00, la Casa de cultură va avea loc un spectacol al Ansamblului Tămășanca.

La București și în alte localități, marșul se va desfășura în ziua de 30 martie.


Marșul pentru viață este punctul culminant al Lunii pentru viață, serie de manifestări care promovează frumusețea nașterii de copii și nevoia de mai mult sprijin în societate în acest scop. Evenimentele se desfășoară în luna martie, când creștinii sărbătoresc Buna Vestire, momentul zămislirii Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria.

Foto credit: ASCOR Bacău

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente