În perioada 22-25 mai, va avea loc a opta ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Cu acest prilej, în prima zi a evenimentului, este programat vernisajul expoziției „Piatra din capul unghiului”, a artistului creștin Horea Paștina.
Iașul se pregătește să găzduiască pentru a opta oară Festivalul Internațional de Muzică Bizantină (IBMF), cel mai mare eveniment de profil din țară, dedicat cântului liturgic sacru.
Festivalul, organizat de Arhiepiscopia Iașilor, sărbătorește împlinirea a 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, un moment definitoriu pentru istoria creștinismului. Tema manifestării din acest an este „Doxologie și Mărturisire”.
Publicul este invitat să ia parte la o suită de evenimente, incluzând concerte, slujbe și privegheri organizate precum cele din vechiul Constantinopol, ateliere și expoziții.
Între acestea se numără și vernisajul expoziției „Piatra din capul unghiului”, a artistului creștin Horea Paștina. Inaugurarea expoziției va avea loc pe 22 mai, în prima zi a Festivalului, în Sala „Baptisteriu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași.
Programul integral al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași poate fi consultat aici.
Colaborarea cu Biserica – „precum întâlnirea cu un prieten”
În avancronica expoziției, artistul Horea Paștina a discutat cu Agenția de știri Basilica despre sursele sale de inspirație, despre colaborarea cu Mitropolia Moldovei, dar și despre organizarea Festivalului.
„La început realizam o serie de câmpuri, gândindu-mă la părinții mei atunci când ieșeam la lucru, pe platoul din zona Alba Iulia. Pe pânza albă, îmi fixam laturile, apoi uneam aceste puncte. Astfel, compozițiile mele se organizează în jurul Crucii. (…) Introducând triunghiul, am un triunghi sus, și unul jos, o piramidă care se răstoarnă. Piatra din titlu este Cuvântul care coboară în piramida cu capul în jos, și devine fundamentul ce ridică pe Adam și Eva, și pe noi, prin apa Botezului”, și-a prezentat artistul viziunea.
Horea Paștina a declarat că speră ca expoziția sa să fie spre bucuria publicului ce îi va trece pragul. El a lăudat colaborarea cu Arhiepiscopia Iașilor, despre care a spus că este caracterizată de umanitate:
„Este o colaborare foarte bună. Este precum o întâlnire cu un prieten, care mă ajută, pentru că nu pot face aceste lucruri de unul singur. Este o confirmare a ceea ce fac”.
Reputatul artistul plastic s-a referit și la organizarea Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, apreciind în concluzie profesionalismul amfitrionilor:
„Cei care fac acest lucru știu bine ceea ce au de făcut. Este ca o muncă de pictor, pentru că omul, în tot ceea ce face, desenează. Astfel, organizarea acestui Festival este un desen care se face”.
View this post on Instagram
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene






