Joi, 2 februarie 2023, se împlinesc 11 ani de la mutarea la cele veșnice a Arhim. Teofil Lefter, fostul stareț al Mănăstirii Pângărați. Și-a făcut atât intrarea în monahism, cât și plecarea din această viață în ziua când se serbează Întâmpinarea Domnului.
S-a născut pe 7 martie 1959, în localitatea Letea Veche din judeţul Bacău. În data de 5 august 1986 a devenit frate la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, sub ascultarea Arhimandritului Ciprian Zaharia.
A fost tuns în monahism în 2 februarie 1987. În octombrie 1987 a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah.
În obștea de la Pângărați a intrat în 1990, devenind stareț după șase ani.
În perioada stăreției sale a fost restaurată biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care a fost resfințită în 2002 de Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Tot atunci s-a pus temelia noii biserici a mănăstirii, care avea să primească hramul Sfinţilor Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, canonizați în 2008.

A plecat la Domnul când împlinea 25 de ani de la tunderea în monahism, după numeroase lucrări de restaurare și reconstrucție realizate la Pângărați.
În mesajul de condoleanțe, Părintele Patriarh Daniel a afirmat că starețul „nu a construit doar biserica de zid de la Pângărați”, ci „și Biserica din sufletele multor călugări și a numeroșilor pelerini”.
Foto credit: Mănăstirea Pângărați
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews