Arhiepiscopul Râmnicului a sfințit lucrări noi la o ctitorie a Doamnei Maria Brâncoveanu

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit duminică altarul de vară și noile chilii de la Mănăstirea Surpatele, ctitorie a Doamnei Maria Brâncoveanu.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat Rugăciunea Arhierească a lui Iisus (Ioan 17, 1-13) pentru unitatea Bisericii.

„Prin credință și lucrarea virtuților, oamenii dobândesc și cresc într-o unitate tot mai mare, în ei înșiși, între ei și a tuturor cu Dumnezeu, spre plinirea acesteia în Împărăția cerurilor”, a subliniat părintele arhiepiscop.

„Lucrarea sfințitoare rămâne unirea întregii creații și unirea tuturor cu Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să fie toate în toţi (I Corinteni 15, 28). Întru realizarea acestei unități, Duhul Sfânt lucrează mai întâi unitatea lăuntrică a omului, în fiecare dintre sfinți, mai apoi unitatea între oamenii duhovnicești, iar mai pe urmă în întreaga creație”, a continuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

„Prin unitatea lăuntrică a omului trebuie să înțelegem restaurarea chipului lui Dumnezeu din om.”

„Spre aceeași unitate înaintăm și noi, dacă ne unim cu El, cum spune părintele Dumitru Stăniloae: Dumnezeu ne este în Hristos într-o maximă apropiere virtuală și, dacă actualizăm prin credință și prin eliberarea de patimi unirea cu El, ne putem uni în El cu toți cei ce cred și, în același timp, putem avea tot spațiul prins în raza energiilor divino-umane ale lui Hristos ce iradiază prin noi; distanța dintre noi și Dumnezeu și între noi, unii față de alții, e astfel depășită”, a adăugat Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului.

Mănăstirea Surpatele a fost reconstruită de Doamna Maria Brâncoveanu pe locul unui schit cu biserică de lemn care data din vremea Sf. Voievod Neagoe Basarab. A fost sfințită în 1706 de Sf. Antim Ivireanul, pe atunci Episcop al Râmnicului.

În ultima parte a vieții, Doamna Maria Brâncoveanu s-a retras la Surpatele, unde se ruga pentru soțul și fiii martirizați – Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei.

 

Adesea, mergea pe jos până la Mănăstirea Dintr-un Lemn, o ctitorie mai veche a Brâncovenilor, pe o cărare pe care localnicii au numit-o „Drumul lacrimilor“ sau „Drumul Doamnei“.

Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente