Arhiepiscopul Pimen pomenit la 9 zile de la plecare. „Trebuie să rămână viu între noi”

Episcopul vicar Damaschin Dorneanul a oficiat joi, 29 mai 2020, slujba de pomenire cu ocazia împlinirii a 9 zile de la plecarea la cele veșnice a Arhiepiscopului Pimen.

Parastasul a avut loc imediat după Sfânta Liturghie de Înălțarea Domnului, în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Episcopul vicar a subliniat că deși IPS Pimen a plecat, el trebuie să rămână viu printre noi prin exemplu și prin învățăturile pe care le-a lăsat.

„El este cu noi. E prezent în mijlocul nostru, în sufletele noastre, în mințile noastre, în amintirile noastre și nu doar printr-un portret pe care-l punem pe tronul arhieresc, nu doar prin semnul acesta de doliu. Și acestea sunt bune, dar noi altfel trebuie să-l ținem minte pe Părintele Arhiepiscop Pimen”, a explicat ierarhul.

„El trebuie să rămână viu mai mult decât prin chipul său. Trebuie să rămână viu între noi, iubiți credincioși, prin ceea ce a fost și prin ceea ce a vrut să ne învețe să fim”.

„Să învățăm cumpănirea lui! Să învățăm modul lui blând de a fi, cuvântul lui frumos și mângâietor! Să învățăm mai mult să ascultăm decât să vorbim. Să învățăm să mângâiem, să ne pogorâm la nivelul fiecăruia, să-l ascultăm pe fiecare, să nu fim distanți între noi!”

„Dacă o să uităm lucrurile acestea de la părintele nostru arhiepiscop Pimen înseamnă că despărțirea s-a produs, dar dacă vom păstra și vom duce mai departe felul lui de a fi și felul cum ne-a învățat și pe noi să fim, atunci el, deși plecat cu trupul dintre noi, va fi, prin memoria, prin pecetea pe care a lăsat-o în urmă, împreună cu noi”.


15 cuvinte nemuritoare de la Părintele Arhiepiscop Pimen


Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a trecut la cele veșnice în data de 20 mai și a fost așezat vineri, 22 mai, în mormântul pe care și-l pregătise din timp la Sihăstria Putnei, în sicriul său din lariță, în sunet de bucium, de muzică religioasă și clasică, înconjurat de o mare de flori și de aplauze.


Foto: captură video Trinitas TV

Comentarii Facebook


Știri recente