Arhiepiscopul Ciprian: Păcatul formalismului religios este păgubos pentru viața noastră duhovnicească

„Păcatul formalismului de orice fel, dar mai ales al celui religios, este păgubos pentru viața noastră spirituală, pentru că ne împiedică să creștem duhovnicește”, a afirmat duminică Arhiepiscopul Ciprian în biserica parohiei buzoiene Cândeşti.

În lăcaşul de cult, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

Ierarhul a reflectat asupra textul biblic citit în Duminica a 27-a după Rusalii, care prezintă Tămăduirea femeii gârbove (Luca 13:10-17), şi a subliniat că binele trebuie făcut oricând.

„Întrucât ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, este bine să reflectăm la mesajul Mântuitorului Iisus Hristos cuprins în cuvintele de mustrare adresate mai-marelui sinagogii și celor ce gândeau la fel ca el. De unde înțelegem că fapta de binefacere nu este nicidecum oprită în ziua de odihnă, în cazul nostru duminica, sau în alte zile de sărbătoare; dimpotrivă, este chiar o poruncă”.

„Pentru că, așa cum ne învață Sfinții Părinți, este de mai mult folos pentru un creștin să-l ajute în mod concret pe aproapele său aflat într-o stare gravă de sănătate, pentru care intervenția cuiva nu suportă amânare, decât să-și continue drumul spre biserică pentru a-și împlini datoria creștinească de a participa la Sfânta Liturghie”.

„Cu certitudine, fapta de acordare a primului ajutor unei persoane aflate în pericolul de a-și pierde viața este echivalentă cu însăși participarea la slujbă. Dar și această gândire se cuvine a fi nuanțată, ca nu cumva să fie folosită drept pretext pentru absența de la viața Bisericii și, mai ales, de la rugăciunea comunitară, săvârșită în sfintele biserici, în duminici și sărbători”.

„Prin urmare, atunci când participăm la slujbele bisericești și, mai ales, la Sfânta Liturghie, trebuie să fim cu multă luare aminte, punând accentul pe esențial, și anume pe dobândirea stării autentice de rugăciune în comuniune, cu scopul unei tainice, dar reale uniri duhovnicești cu sfinții lui Dumnezeu, cu Maica Domnului și, desigur, cu Mântuitorul Hristos, Cel ce ni Se oferă spre împărtășire sub chipul darurilor de pâine și vin transformate, prin puterea Duhului Sfânt, în Trupul și scumpul Său Sânge”, a explicat Părintele Arhiepiscop.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cândești a fost ctitorit în anul 1825 de hatmanul Mihail Filipescu. În urma efectuării unor ample lucrări de consolidare și restaurare, biserica a fost resfințită în data de 22 februarie 1987.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente