Arhiepiscopul Ciprian: Care a fost hrana principală a Sf. Ioan Botezătorul?

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, inclusiv despre hrana sa principală.

„Sfântul Ioan Botezătorul a fost o personalitate covârșitoare. Toată lumea aflase despre el că și-a trăit viața în pustie, încă din vremea copilăriei și până la vârsta de 30 de ani, numai în rugăciune și asceză.

„Se hrănea, așa cum precizează Sfântul Evanghelist Marcu, doar cu lăcuste și cu miere sălbatică, iar îmbrăcămintea lui era foarte simplă, o haină făcută din păr de cămilă și o cingătoare de piele (Marcu 1:6)”.

„Dar hrana cea mai importantă pentru Sfântul Prooroc Ioan era rugăciunea, starea de comuniune cu Dumnezeu, care îl făcea să sporească în viața duhovnicească, iar pentru întreținerea vieții biologice consuma doar strictul necesar pe care i-l oferea pustia”, a subliniat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în data de 3 ianuarie la Mănăstirea Podul Bulgarului.

La predică, l-a prezentat pe Înaintemergătorul Domnului ca un reformator social și moral al societății iudaice, care se afundase în tot felul de păcate.

„Sfântul Ioan Botezătorul a oferit învățături atât în ceea ce privește reglementarea relațiilor sociale, cât mai ales din perspectiva raportului omului cu Dumnezeu”, a afirmat Arhiepiscopul Ciprian.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente