Arhiepiscopul Ciprian: Cananeanca s-a dovedit a fi o femeie puternică

Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a spus în predica rostită duminică la biserica „Sfinții Îngeri” din Buzău, că femeia cananeancă „s-a dovedit a fi o femeie puternică, de vreme ce și-a îngrijit copila cu devotament, răbdând până la capăt atâtea necazuri.”

Femeia din Canaan este un exemplu deoarece „nu și-a pierdut răbdarea, așa cum ne-o pierdem noi de multe ori, chiar și atunci când ne confruntăm cu propria noastră suferință. Nu mai vorbim de suferințele altora, care ne determină uneori să-i părăsim chiar și pe cei apropiați, abdicând cu ușurință de la îndatoririle ce ne revin față de aceștia”

Ierarhul a vorbit despre îndatoririle morale pe care părinții le au față de copiii lor și invers.

Câți părinți nu-și abandonează copiii aflați în situații dramatice? Ce să mai spunem, însă, de acei copii cărora nu le pasă de părinții lor, ajunși la vârsta senectuții, invocând tot felul de argumente pentru a-și justifica lipsa de sensibilitate față de cei ce i-au născut, crescut și educat cu multe sacrificii? Este foarte trist să constatăm existența unor astfel de cazuri în rândul românilor creștini.

În cadrul Sfintei liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a hirotonit un preot pe seama Parohiei Corbu din județul Buzău.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul”.

Biserica „Sfinții Îngeri” din Buzău a fost ridicată în anul 1833. Actualul lăcaș de cult a fost construit pe locul altei biserici de lemn, construită în 1619 și numită „biserica din pădure”, deoarece la acea vreme, Codrii Vlăsiei, din care făcea parte și Parcul Crâng, se întindeau până lăcașul de cult.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente