Arhiepiscopia Sucevei înființează un centru rezidențial pentru copii și bătrâni: PS Damaschin a pus piatra de temelie

Fundația „Anastasie Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vrea să ajute copiii cu nevoi speciale și bătrânii pe care nu are cine să-i îngrijească. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a pus luni piatra de temelie pentru biserica Centrului Rezidențial „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din comuna Mănăstirea Humorului.

Ierarhului i s-au alăturat în slujire Părintele Viorel Ilișoi, consilier la Sectorul Economic-Financiar el aprhiei, Părintele Dan Gheorghiță, consilier eparhial la Serviciul Intern de Prevenire și Protecție, și Părintele Tiberiu Bardan, directorul Fundației „Anastasie Crimca”.

La eveniment au participat numeroși credincioși din țară și din străinătate, reprezentanți ai autorităților locale și maici de la Mănăstirea Humorului.

Inițiativa se bucură și de susținerea credincioșilor din diaspora, Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Hoogstraten, Belgia, fiind aproape de Părintele Gheorghiță Macovei, paroh și coordonator al proiectului social filantropic.

„Ne rugăm lui Dumnezeu ca începutul să fie binecuvântat. Ne-am rugat lui Dumnezeu să-i binecuvânteze pe lucrători, să binecuvânteze pe ctitori, iar părintele Gheorghe și cu doamna preoteasă Maria, care au primit ascultare și s-au angajat la această biserică, dimpreună cu toți care veți dori să le fiți alături, să se bucure și să ne bucurăm cu toții, s-o vedem ridicată, frumoasă și gata ca o mireasă pentru a I-o da lui Dumnezeu”, a spus episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Părintele Gheorghiță Macovei le-a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat acestui proiect, a cărui idee a apărut în urmă cu 12 ani.

Centrul va cuprinde biserica, spațiile de cazare pentru copii abandonați și pentru copii cu dizabilități, camere de zi dotate cu masă pentru servirea hranei, bucătărie dotată corespunzător pentru prepararea și conservarea hranei, bibliotecă, sală de lectură și arte plastice, cabinete de terapie.

Centrul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” va fi un serviciu de protecție de tip rezidențial pentru copii cu dizabilități și bătrâni și va avea capacitatea de 24 locuri.

Centrul le va oferi copiilor găzduire, îngrijire, hrană, reabilitare, educație nonformală si informală, sprijin emoțional, consiliere și pregătire în vederea integrării sociale. Va derula diferite programe de includere socială a copiilor cu dizabilități, în parteneriat cu școlile publice. Copiii vor beneficia și de asistență socială, medicală, religioasă și consiliere psihologică.

Donează

Fundația Anastasie Crimca
Cont: RO60 RNCB 0234 1704 5677 0001
RNCBROBU

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente