Arhiepiscopia Iaşilor organizează un seminar dedicat tratării dependenței de pornografie

„Problematici actuale: dependența de pornografie” este titlul seminarului organizat joi, de la ora 19:00, în sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan Iași.

Obiectivul principal al întâlnirii este acela de a identifica principiile și metodele de tratare a persoanelor dependente de pornografie.

„Este un subiect actual și important care merită o atenție sporită, întrucât există în jurul nostru adolescenți, tineri și adulți care suferă de o astfel de dependență. Ne preocupă acest aspect pentru că reprezintă o suferință reală și de multe ori cei care sunt afectați nu conștientizează că realmente există o cale de ieșire”, a declarat Pr. Cosmin Brînză – Departamentul Pro Vita, Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Invitatul special al seminarului este Phil Poeschl, președintele Asociației Love is more, asociaţie care are ca obiectiv lupta împotriva dependenţei de pornografie.

„Inspirați fiind de mărturia și expertiza domnului Phil Poeschl am organizat, alături de partenerii noștri, acest eveniment de formare dedicat preoților, profesorilor și formatorilor din județele Iași, Botoșani și Neamț, având în vedere faptul că aceste categorii vocaționale și profesionale interacționează cu diverse tipologii umane, sesizează și pun în discuții anumite probleme și pot contribui activ la vindecarea oamenilor și a societăți.”, a declarat Pr. Cosmin Brînză.

Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, organizează acest eveniment în parteneriat cu Departamentul de Consiliere și Terapie a Persoanelor Dependente al Arhiepiscopiei Iașilor și Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.

Evenimentul se va desfășura în limba engleză. Participarea este gratuită, pe bază de înscrisere la numărul de telefon 0746 936 969 sau la adresa de e-mail: [email protected].

Foto: Phil Poeschl împreună cu echipa sa. © Love is more

Comentarii Facebook


Știri recente