Arhiepiscopia Dunării de Jos solidară cu familiile sinistrate din Oltenia

Urmare îndemnului adresat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru sprijinirea credincioșilor care au suferit în urma inundațiilor din sudul țării, în cadrul campaniei umanitare „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!”, organizată de către Patriarhia Română în colaborare cu Televiziunea Română, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost inițiată o colectă în bani, alimente neperisabile și cereale la nivelul tuturor unităților bisericești, după cum informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În acest sens, în Postul Adormirii Maicii Domnului, prin implicarea ppcc preoți și prin dărnicia bunilor și milostivilor creștini de la Dunărea de Jos, până în momentul de față, a fost totalizată suma de 97.400 lei și au fost colectate ajutoare materiale, după cum urmează: 51,5 tone cereale, 2250 l ulei, 2000 kg. zahăr/ulei, 1600 kg. faină/mălai, 650 kg. fasole, 270 pilote/pături, precum și ale alimente neperisabile – conserve, paste făinoase etc.

În data de 18 august a.c., într-un autentic spirit de solidaritate, Protoieria Covurlui din Arhiepiscopia Dunării de Jos și ea grav afectată de inundații în prima decadă a lunii septembrie din anul 2013, a organizat un transport umanitar în Episcopia Slatinei, în parohiile Icoana și Colonești. Aici, un număr de aproximativ 340 de familii afectate de revărsarea apelor au fost sprijinite cu 50 t. cereale, 1.500 l. ulei, 1.500 kg. zahăr/orez, 1.300 kg. mălai, 500 kg. fasole, 160 de pături/pilote, în valoare de 60.000 lei.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian adresează pe această cale mulțumiri tuturor credincioșilor din Eparhia Dunării de Jos care s-au implicat în cadrul acestei campanii umanitare și au răspuns cu dragoste și promptitudine pentru ajutorarea persoanelor sinistrate.

După centralizarea finală a ajutoarelor financiare și materiale colectate, vor fi organizate și alte transporturi pentru sprijinirea credincioșilor din zonele afectate.

Comentarii Facebook


Știri recente