Arhid. Mihail Bucă, apel emoționant la rugăciune pentru copiii grav bolnavi internați alături de Irene Ecaterina

După ce fetița Arhid. Mihail Bucă, a fost diagnosticată cu leucemie, tatăl ei a scris repetat pe Facebook că simte cum rugăciunile oamenilor îi dau putere să treacă prin această încercare. Sâmbătă, însă, arhidiaconul le-a cerut și mai mult zecilor de mii de urmăritori de pe Facebook.

Impresionat de copiii bolnavi pe care i-a văzut internați în aceeași secție cu fiica lui, el a scris:

„Vă rog și vă îndemn să pomeniți după puterile voastre și să vă rugați cu multă dragoste pentru copiii internați la secția de Pediatrie Fundeni! Unii dintre ei se lupta cumplit cu boala! Așa cum ați făcut-o pentru Irene, vă rog să o faceți și pentru aceste suflete nevinovate! Domnul cu voi!”

Vestea despre diagnosticul fetiței s-a răspândit repede în comunitatea credincioșilor. În mănăstiri și parohii, dar și în casele credincioșilor, sunt înălțate zilnic rugăciuni pentru sănătatea și ajutorul micuței Irene-Ecaterina și a familiei ei.

Sprijinul nu este însă doar moral și spiritual, ci și manifestat în mod concret.

Săptămâna trecută, comunitatea credincioșilor de la Biserica „Iancu Vechi – Mătăsari” din Capitală a strâns 4.000 de lei pentru Irene Ecaterina, sumă la care aceștia au adăugat și sprijin financiar oferit prin virament bancar în contul deschis pe numele fetiței. Inițiative similare au avut loc la mai multe parohii din Capitală.

Irene Ecaterina, cea mai mică dintre copiii familiei, în vârstă de trei ani, a fost recent diagnosticată cu Leucemie mieloblastică acută. Fetița suferă și de sindrom Down și are unele probleme cu inima.

Arhidiaconul Mihail Bucă relata săptămâna trecută că, pentru a nu compromite imunitatea fetiței, i se permite să o vadă rar. Irene Ecaterina urmează tratament la spital, unde stă împreună cu mama ei.


Doritorii pot dona în continuare într-un cont deschis pe numele fetei la Banca Comercială Română. Numele copiilor din familie nu coincide cu al părinților la sugestia fiului celui mai mare, în scopul de a evita hărțuirea lor în mediul școlar.

Donează

Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
Cont RON: RO09RNCB0087171024460002
Cont EURO: RO79RNCB0087171024460003
Cont USD: RO52RNCB0087171024460004

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Mihaile Bucă (fotomontaj realizat de redacție)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente